De foarte multe ori, nici nu ne dăm seama că, de fapt, a fost vreo traumă. Ni se pare că în urma unei tragedii, a unei trădări, ne schimbăm noi, dar de fapt ne dăm seama că am trăit din copilărie cu frică, cu dezamăgire, cu emoţie puternică.
Deşi trăim cu aceste chestii şi ni se pare că nu ne-au afectat, dar ele îşi pun amprenta. Din provocările pe care le avem în copilărie, avem tot felul de angoase.
În copilărie, sunt copii la 14, 15 sau 16 ani şi care suferă de anxietate. Stai şi te gândeşti şi te întrebi prin ce greutăţi a trecut copilul ăsta dacă la 16 ani are anxietate.
Aceste persoane au o sensibilitate, dar de mici li se preia din încrederea în sine. Li se pare că au o problemă pe care nu o pot gestiona.
De aceea, mintea noastră este extrem de activă şi trece în revistă toate situaţiile care ni se întâmplă în copilărie. Avem în subconştientul nostru totul. Totul este înmagazinat. Pot să pun pariu că unui copil de şapte ani, dacă îi arăţi ceva ce el a văzut la trei ani, el îşi va aminti. Cu frânturi, dar tot îşi va aminti.
Tipuri de comportament provocate de traumele din copilărie
Copilul ţine minte o ceartă între mama şi tata, ţine minte o palmă dată, diferite situaţii. Apoi urmează o altă categorie şi anume oamenii care acceptă doar ce este confortabil pentru ei.
Sunt oamenii care au trecut prin afecţiuni emoţionale. Şi atunci, îi este frică să treacă peste nişte praguri, să se dezvolte, pentru că este blocat acolo şi îi este imposibil să treacă acel prag. Şi atunci va face numai ce i se pare lui că este zona de confort.
Sunt oameni care permite fricii să le conducă viaţa, să îi stăpânească. Întotdeauna, aceşti oameni vor lua hotărâri în funcţie de gradul de siguranţă.
Dacă trauma lor este asociată cu o violenţă din familie, ei vor încerca să evite o familie la propriu.
Oamenii au tendinţa să se retragă în siguranţa lor. Ei nu sunt în siguranţă decât cu ei înşişi. Nu sunt sociabili. Desprinderea de lumea exterioară le aduce disconfort. Totul vine de aici, din partea de neîncredere.
Au trăit pe pielea lor trădarea cuiva.
Chestiile astea intră în subconştient pentru că cei mici sunt ca un burete, iar toate aceste informaţii se aborb. Şi aşa vedem adulţi care se comportă exact cum au văzut. Pentru că aceşti copii cresc şi noi vedem rezultatele traumelor din copilăria fiecăruia.
Mai sunt oamenii care dezvoltă o atitudine pasiv-agresivă. Adică, că se opun cerinţelor altora. Gică Contra sau Mutul. Nu zice nimic, evită cearta, evită confruntările, îi fac pe alţii să creadă că ei sunt bine atunci când se retrag, dar de fapt nu sunt.
Un om care trăieşte foarte mult timp în durere, va acumula în interiorul lui o ură nestăvilită. Ura schimbă oamenii, schimbă lumea. Ura îl macină mai mult pe cel care o poartă.
Astfel de oameni întotdeauna vor evita abordarea problemelor.
Cum scăpăm de traumele din copilărie care ne afectează comportamentul
Ura nu este adusă decât de suferinţă şi de durerea sufletească. Şi creşte această ură. De pildă, oamenii care devin agresivi şi fac tot felul de chestii şi spui: şi-a pierdut minţile. Pentru că oamenii ce au probleme din copilărie, cedează nervos mai mereu. Întotdeauna vor ceda nervos.
Ei, atunci când se confruntă cu situaţii stresante, situaţii pe care nu le pot controla, vor ceda nervos.
Panaceu universal care a vindecat răni adânci este iubirea. Dar trebuie să laşi iubirea să se apropie de tine, oricum să te laşi iubit.
Indiferent cât de mare şi urât ar fi monstrul, doar cu iubire îl poţi opri.
Sunt foarte mulţi tineri care apelează la mine pentru o meditaţie ghidată, pentru o discuţie, pentru că simt nişte lucruri în interior şi mă bucur că îşi doresc să afle răspunsul la întrebarea de unde vine problema lor. Nu vin neapărat să facă bioterapie, dar vin la o discuţie pentru că îşi găsesc nişte lucruri la care vor răspunsuri.
