Antena 3 CNN Adevăruri ascunse Semnificaţia numerologică a lunii aprilie, cu Mihai Voropchievici: "Are un efect magic asupra iubirii"

Semnificaţia numerologică a lunii aprilie, cu Mihai Voropchievici: "Are un efect magic asupra iubirii"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:30 08 Apr 2023 Modificat la 20:40 08 Apr 2023

Luna aprilie, ca valoare numerologică, are valoarea 2. Prin excelenţă 2 înseamnă dragoste, compasiune şi interes pentru cei din jur.

Doi aduce pace şi linişte în viaţa noastră. Dacă ai pace şi linişte, atunci ai nevoie şi de puţină dragoste. Luna aprilie este o lună a afecţiunii.

Totodată, luna aprilie este o lună cu o încărcătură magică pentru tot ceea ce înseamnă întărirea legăturilor actuale dragoste şi afecţiune, dar la fel de bine şi consolidarea unor noi relaţii. Este o lună de uniune.

Aprilie este şi o lună a maturităţii, a celor care au o energie flexibilă şi blândă. Energia aceasta face ca toate lucrurile care sunt făcute în comun să aibă reuşită.

Mihai Voropchievici: "Să le oferim celor din jur un sfat, o vorbă din inimă"

Tot ceea ce primim de la Divinitate, noi trebuie să punem acolo unde ne lipseşte. Toţi oamenii care intră în viaţa noastră în această lună, sunt, de fapt, nişte ghizi spirituali. 

E important să facem gesturi faţă de ceilalţi, dar şi faţă de noi înşine. Să le oferim celor din jur un sfat, o vorbă din inimă. Este un lucru pe care în facem în primul rând pentru noi, apoi pentru aproapele tău.

Luna aprilie este bună să ne împăcăm, să cerem iertare, scuze. Doi este şi o cifră a conştientizării, deci ne dăm seama că nu are rost să fim supăraţi.

Această lună aprilie ne invită să ieşim din coconul nostru de individualism, de ego. Din punct de vedere numerologic, doi este foarte diplomat. Reprezintă semnul zodiacal al Balanţei. Al echilibrului.

Este foarte important să nu ne blocăm singuri viaţa. Putem scăpa de blocaje, doar gândindu-ne la ceea ce este bine pentru noi.

Să încercăm să transformăm această lună într-un ajutor. Va fi foarte benefic atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru.", a mai spus numerologul Mihai Voropchievici.

×
x close