"Se spune că dragostea este oarbă, însă este chiar atât de oarbă încât să nu vezi că ești jignit? Sunt niște probleme care se strâng ușor, ușor. Unii jignesc zâmbind, râzând, dar așa, glumind, îți dai seama ce are acel om în cap", a spus Lidia Fecioru, la Antena 3 CNN.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvălui semnele care indică faptul că suntem abuzați verbal în relația de cuplu.
Manipularea și amenințările
Manipularea și amenințările se numără printre semnalele care ar trebui să ne indice faptul că suntem abuzați verbal în relația de cuplu. De foarte multe ori, anumiți parteneri recurg la șantajul emoțional pentru a obține ceea ce vor, folosind expresii precum: "Dacă mă iubești cu adevărat, dovedește-mi" sau "Dacă mi se întâmplă ceva, o să mă ai pe conștiință".
Citește și: Cum recunoşti o persoană ipocrită. Lidia Fecioru: "Îi găsim în foarte multe locuri, din păcate"
Partenerul care aruncă vina pe celălalt
Indiferent de situație, anumiți parteneri tind să arunce vina pe celălalt, fiind mereu nemulțumiți de rezultate, chiar și de cele pozitive. Astfel, în loc să-l încurajeze pe celălalt, folosesc expresia: "Se putea și mai bine". De asemenea, expresiile precum "tu m-ai făcut să spun" sau "tu ai scos ce este mai urât din mine" sunt tot un indicator al abuzului verbal în cuplu.
Comentariile răutăcioase
Cuvintele răutăcioase au o greutate mare în relația de cuplu, mai ales cele care sunt folosite în scopul de a-l demoraliza pe celălalt, precum: "Noroc că te-am luat de nevastă/ soț, că nu te lua nimeni" sau "Fără mine ești nimic".
"Este la fel ca în cazul unui pui de pasăre care are aripi și încearcă să zboare, dar tu îl prinzi și îi smulgi penele", spune Lidia Fecioru.
Adresări jignitoare
Dacă partenerul de viață se adresează adesea într-un mod jignitor în timpul discuțiilor, atunci este o formă clară de abuz, fiind cazul expresiilor de tipul: "Acesta este motivul pentru care toată lumea crede că nu ești capabil/ă de nimic". Este un moment în care partenerul vrea să sugereze faptul că nu este părerea lui, ci a celorlalți, continuând să spună că "a fost făcut de rușine", motiv pentru care este dezamăgit de celălalt.