"Să nu uităm că părinţii uită că şi ei au fost adolescenţi şi că au făcut şi ei prostioare sau că au trăit cele mai frumoase momente.
Tot ce a greşit părintele, vrea ca al lui copil să îndrepte. Părinţii poate că sunt mai excesivi şi controlează multe prea mult copilul, pentru că sunt foarte multe lucruri care îi pot destabiliza.
Sunt droguri, gaşca şi, din păcate, trăim o perioadă în care trebuie să fii cu ochii pe copil ca pe butelie. Chiar dacă ai un copil bun, acesta poate intra într-un cerc destul de dubios.
Sunt pericole la fiecare pas, indiferent de vârstă. Începând de la 12 ani, atunci când fetele se îndrăgostesc şi tot aşa. La noi, adolescenţa începea de la 15, 16 ani, iar acum deja vorbim de 12 ani. Vedem cum şi pe TikTok de la ce vârste postează şi cum îşi fac videoclipuri.
Unii copii spun că părinţii nu sunt destul de cool. Atât timp cât mănânci din farfuria din care ti-a pus mama, trebuie să respecţi regulile casei.
De cum l-ai născut, trebuie să începi să-l educi. Copilul trebuie să aibă responsabilităţi. Să ştie că la 6-7 ani trebuie să-şi facă patul. Să ştie să-şi stârngă jucăriile, să-şi spele farfurie.
Unele mame mai spun că "nu are nimic altceva de făcut, decât să înveţe". Greşit! Nici măcar nu va învăţa şi nici restul de lucruri nu le va face. Copiii cu responsabilităţi devin copii buni. Ei se pliază pe familie.
Şi la bucătărie este treabă de copil. Să-şi spele farfuria. Totul este treabă de copil. Dacă nu-l punem, nici să nu ne plângem.", a spus Lidia Fecioru, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse de la Antena 3.
Lidia Fecioru: "Trebuie să-i dăm copilului multă încredere"
"Copiii nu au răbdare să poarte discuţii cu părinţii. Când părintele le aduce un argument, discuţia se încheie acolo. Dacă vezi că nu te înţelegi cu părinţii ai posibilitate să apelezi la cineva din familie. O mătuşă, o bunică sau cineva apropiat.
Trebuie să mai observăm şi dacă copilul nostru se simte într-un anumit fel. Dacă el nu mai socializează. Trebuie să-i dăm copilului multă încredere. Copilul trebuie să ştie că noi, ca părinţi, îi suntem aproape, indiferent de deciziile lui. Cineva din familie trebuie să fie apropiat copilului.
Un părinte dacă îşi dă seama că nu-şi înţelege copilul, să apeleze la un psiholog. Poate că judecăm mai aspru noi, ca părinţi. Putem să rugăm pe cineva din familie să vorbească cu cel mic. Copilul trebuie să înţeleagă că un psiholog nu este o ruşine.
E important să cerem ajutorul. E bine să avem această uşiţă mică. Să le înţelegem dorinţele. Timpurile s-au schimbat, dar principiile rămân aceleaşi. Rădăcina rămâne aceeaşi. Abordarea este aceeaşi, doar că vine altfel problema. Oricât de mic este copilul, el înţelege.
Sunt cazuri când părintele reprimează copilul. Am văzut că cel mic se închide în el şi nu spune pentru că este învăţat de către părinte că nu trebuie să ne audă lumea. De foarte multe ori, i-aş trimite la psiholog pe părinţi, înaintea copiilor.
Niciodată copilul nu trebuie să-ţi reproşeze că i-ai promis ceva şi nu ai făcut. Sunt acum psihologi care au aparatură foarte mişto. Se face un neuroageing prin impulsuri electrice, care lucrează direct pe locul traumei, chiar dacă cel mic are traume încă din burtica mamei.", a mai spus bioenergoterapeutul Lidia Fecioru.
