Antena 3 CNN Adevăruri ascunse Mihai Voropchievici, cele cinci semne din palmă care arată că vei fi bogat

Mihai Voropchievici, cele cinci semne din palmă care arată că vei fi bogat

Alin Tarnovschi
2 minute de citit Publicat la 19:32 12 Dec 2020 Modificat la 19:32 12 Dec 2020
o_1ep9ajp2d33q1f59frr51kll4b.jpg

Eu v-am mai dat nişte puncte de reper şi cu alte ocazii. Primul semn de îmbogăţire este lungimea degetului arătător. Dorinţa de a avea bani. Cu cât e mai lung decât inelarul, cu atât ai mai multe calităţi de a face bani, de a obţine bani şi de a te axa pe zona materială.

Dacă sunt egale înseamnă că le vrei pe amândouă. În mâna stângă, dacă tu eşti dreptaci, se manifestă toate dorinţele noastre, toate sentimentele, schimbările care vin şi sunt periodice.

Poţi să fii un om care eşti detaşat de zona banilor, dar ţie îţi apare un semn şi primul semn e o steluţă. Nu trebuie să vă gândiţi că e ca steluţa din vârful bradului. Este un gen de cruce şi mai intră printre. Ca un fulg de nea.

Asta o găsim sub degetul lui Mercur, acesta fiind degetul cel mic. Pe muntele lui Mercur. Aceste mici inflamaţii care sunt la baza degetului se numesc munţi. Şi în momentul când ţie îţi apare posibilitatea unei steluţe şi ai acea steluţă.

Mihai Voropchievici, despre cum recunoşti semnele din palmă

Adevărul că trebuie să faci un pic de exerciţii cu privirea, să cunoşti acele semne şi abia după aceea să le cauţi. Varianta mai modernă şi mai simplistă: dacă ai sticla de la un tablou şi poţi să pui sub o hârtie, dai cu grăsime şi în momentul în care ai imprimat cu lumină ajutătoare se văd semnele. Şi e mai uşor, se văd semnele.

În momentul în care apare această steluţă ai o simbolistică ai unui succes care vine. Dacă te-ai născut cu ea, simţi în viaţa ta acest succes. Dar reuşita cea mai mare sau banii cei mai mulţi vin la cei care fac comerţ. Pentru că Mercur este patronul negustorilor, a celor care fac comerţ.

Asta spune că ai toate şansele unei vieţi bogate. Dacă le aveţi sub ambele degete, Dumnezeu v-a pus norocul în traistă.

Dacă era pe primul deget, sub arătător, este o ordine 1-2-3-4-5, dacă o găsiţi sub degetul mare şi undeva pe aliniamentul să facă 90 de grade cu degetul arătător, al lui Jupiter, înseamnă că norocul vine foarte devreme.

Cu cât se amplasează mai târziu pe degete, mai mult la bătrâneţe sau în partea a doua a vieţii. Atunci încep să devii un pic bogat şi vii cu exces de bogăţie la bătrâneţe. Are un scop fiecare pentru că e raportat la fizionomie şi îţi dai seama de omul acela dacă e darnic sau e zgârcit.

Oamenii care au mâinile bărcuţe sunt darnici. 

Sub degetul Jupiterian poate apărea sub varianta unui pătrat. Ţineţi minte, pătratul are laturile. Ce e acolo, pe mâna dreaptă, acolo e un început de grilă, nu e un pătrat perfect, ceea ce înseamnă necazuri. Adică câştigi banii şi dispar repede.

Pătratul este un pătrat care nu depăşeşte marginile, deci nu grilă. Dacă nu e perfectul pătrat şi apare sub această variantă vă gândiţi cam cât de risipitori sunteţi. Poate exista o suită de pătrate, adică două lunii paralele şi apoi mai multe pătrăţele.

Linia din mijloc este linia capului, iar cea care încercuieşte cumva degetul mare este linia vieţii. Dacă ea se muta pe linia vieţii, cu cât este mai jos, mai spre încheietura palmei, cu atât este porţionarea norocului din perioadă timpurie. 

Mai există o linie care poate să apară sub inelar. Sau la intersecţia între degetul mic şi degetul inelar. Aceasta nu trebuie să fie neapărat perfect verticală, dar poate să aibă alte ramificaţii. Când îţi dă ramificaţiile, iar acestea pleacă ca laba gâştii, atunci tu eşti omul care, într-un viitor apropiat, vei câştiga bani.

×
x close