Noi ne naştem cu ce gândeşte mama şi cu ce simte mama, în primul rând. De aia se spune că dacă mama, în timpul sarcinii, este mai agitată, mai supărată, cu toate sentimentele, copilul iese mai agitat, care nu doarme, care e plângăcios.
De ce? Pentru că el vrea dragoste. Şi ceea ce transferăm în timpul sarcinii, copilul preia şi vine cu ele şi ne pune faţă în faţă cu stările noastre, cu neajunsurile noastre.
Când ne angajăm, vedem în angajator un părinte, indiferent că este mamă sau tată şi ne aşteptăm să ne accepte ca un părinte, să ne sprijine.
De pildă, spunea cineva că atunci când iei hotărârile pentru o ţară, ar fi bine să ia hotărârile cei care au copii pentru că ţinând copiii în braţe iau hotărâri bune pentru ţară. E neapărat să ai copilul tău, să simţi ca părinte ce îţi doreşte pentru copilul tău, înseamnă că aia îţi doreşti pentru ţară.
Când ne căsătorim, ne dorim ca cei de lângă noi, mai ales bărbaţii, îşi iau neveste care seamănă cu mama, care au ceva din caracterul mamei. Chiar găsesc.
Şi invers, pentru fete, e acelaşi lucru. Noi nu o să schimbăm aceste lucruri indiferent dacă spunem că e bine sau nu. De obicei, când se întâmplă acest lucru, noi, de fapt, ne maturizăm. Toţi oamenii, când li se naşte un copil, se schimbă, se maturizează. Au alte priorităţi, văd altfel lucrurile.
Avem tendinţa să creştem din copilul nostru un sprijin, să ne iubească, asta construim în copil. Îi dăruim dragostea de mamă.
În adolescenţă, avem tendinţa să nu dăm mamei dreptate aproape niciodată. Vrem să fim atotştiutori şi nu acceptăm foarte multe lucruri. Şi când eram la vârsta lor, şi noi eram la fel. Doar că erau alte lucruri.
Şi când trecem în timp, şi ne maturizăm şi avem familiile noastre, noi tot, de multe ori, tindem să nu ascultăm părinţii. Dar se spune: vai de cel ce nu îşi ascultă părintele.
Un părinte este cel care ocroteşte, care dă un sfat. Asta nu înseamnă că trebuie să îţi jigneşti părintele că ţie nu îţi convine sfatul. Nu îţi convine, nu îl face, dar nu îşi jigni părintele.
Se spune că neacceptarea mamei aduce către noi lucruri nu foarte bune, în viaţa noastră. Ne atrage o formă de negativ. În cele mai dese cazuri, ce li se întâmplă părinţilor noştri cu noi, ni se vor întâmpla şi nouă cu copiii noştri. Cu siguranţă. Indiferent că ne schimbăm, că ne mutăm în altă ţară.
Vom trece prin aceeaşi sită şi dacă nu vom învăţa lecţia, şi copiii noştri vor trece la fel. În primul rând, copiii au nevoie de foarte multă dragoste şi noi trebuie să le-o dăm să înveţe dragostea. Trebuie să plece cu lecţia asta învăţată de la mama.
Atunci când vor realiza, indiferent că are 50 de ani, 60 de ani, 70 de ani şi încă are o mamă care trăieşte, vor trece prin acelaşi lucru. Vor fi abandonaţi la rândul lor.
În ei se înmagazinează nişte frustrări. Şi mamele fac foarte multe greşeli. Mai ales când sunt foarte mămoase. Ştim când să luăm piciorul de pe pedală, dar nu ne lasă sufletul.
Mama este puternică, înţeleaptă, iar înţelepciunea nu a venit din naştere, ci din experienţele pe care le-a trăit. Fiecare din noi trăieşte experienţe mai frumoase, mai urâte. Dar noi vedem în mama cel mai puternic om, cel mai înţelept, cel mai energic.
Au fost cazuri când s-au dezis de părinţi, părinţii fiind foarte ocrotitori. De foarte multe ori, e bine să nu facem acest lucru în exces.
Se spune că oamenii fac prostii celuilalt şi îşi cer iertare în faţa lui Dumnezeu. Dar nu poţi să te duci să îţi strângi mama în braţe şi să îi ceri iertare?
Există foarte multe cazuri în care relaţia cu mama s-a rupt definitiv, dar fără nicio explicaţie. Nici mama nu îşi explică de ce. Mă aştept să se întâmple acest lucru la bărbaţi.
