"Orice exerciţiu trebuie pus în practică. Dacă nu începi să pui ceva în practică, e greu, dar dacă începi nu mai e aşa greu.
Nu trebuie să ţinem cont de oameni, pentru că mereu se vor găsi unii rău intenţionaţi. Mereu îşi vor spune părerea. Asta ne poate face să nu mai avem încredere în noi.
Chestia asta începe din copilărie. Când părinţii spun: "nu o să iasă nimic din tine, niciodată nu o să poţi să faci asta. Noi, ca părinţi, credem că îi încurajăm pe copiii. De fapt, nu este aşa.
Se vor percepe ca pe nişte oameni neputincioşi. Vor căuta pe cineva care să-i ocrotească mereu. La fel şi la adolescenţă. Sunt familii care trăiesc în nesiguraţă.", a spus bioenergoterapeutul Lidia Fecioru, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse.
Lidia Fecioru: "Părerile să le cerem doar celor apropiaţi de noi"
Îl putem învăţa pe copil să-şi păstreze stabilitatea. Să aibă o forţă în el.
Există şi critici constructive, dar de multe ori sunt răutăcioase.
Noi trebuie să înţelegem că trebuie să ne îndepărtăm de aceşti oameni.
Cei care iau în serios aceste critici din partea altora sau ţin cont de părerea celor din jur, cad tot timpul pe postul de victima. Nu îşi vor asuma niciodată responsabilitatea.
De exemplu, o persoană care a suferit o depresie şi ar vrea din nou să intre în viaţa socială, are nevoie de cineva care să-l reintroducă. Chestia asta îl face neputincios. Bate la uşă! I-aţi inima în dinţi!
Ei nu prea ştiu ce înseamnă iubirea de sine. Oamenii când se iubesc pe ei nu fac decât lucruri frumoase. Caută să se pună în valoare.
Pentru ceilalţi nu contezi oricum. Nimeni nu o să vină să te întrebe dacă pot face ceva pentru tine. Tu eşti cel care trebuie să ţină cont de el. Nu vine nimeni să te ajute. Trebuie să te înveţi să te descurci.
Trebuie să te bazezi pe tine. Să ai încredere în tine până va veni cineva să te ajute. Fă un pas pentru tine. E foarte important.
De multe ori luăm decizii greşite. Le-am luat şi în tinereţe şi le vom lua şi acum, la bătrâneţe.
De multe ori, nu e bine să cerem nici opiniile oamenilor. Opiniile le cer tot cei fără încredere în ei. Le trebuie o confirmare.
Părerile să le cerem doar celor apropiaţi nouă. Atât", a mai spus Lidia Fecioru.