Palatul Parlamentului va fi iluminat în albastru lunea aceasta, culoare reprezentând Naţiunile Unite, pentru a sărbători Ziua Mondială a Refugiatului, relatează
Mediafax.
Ziua Refugiatului se ţine în fiecare an pe data de 20 iunie, într-o încercare de a atrage atenţia asupra celor aproape 10 milioane de refugiaţi din întreaga lume.
Agenţia ONU pentru Refugiaţi din România ( UNHCR) va lansa şi o campanie intitulată "Campania 1", prin care îndeamnă populaţia să se documenteze şi să facă măcar o faptă bună faţă de refugiaţi, fie prin donaţii sau muncă voluntară.
În 2010 au fost depuse peste 1000 de cereri de azil. Cele mai multe au provenit din Afganistan, Moldova, China şi Turcia.