Ziua Mondială a Refugiatului este în acest an, în România şi în lume, prin derularea campaniei “Dilemele Refugiaţilor”, campanie ce subliniază deciziile dificile, de viaţă şi de moarte pe care refugiaţii sunt nevoiţi să le ia.
“Tu ce ai face? Ai ramâne acasă riscând să fii omorât sau torturat sau ai risca totul lasându-te pe mâna calauzelor?” sunt întrebările care invită publicul să reflecteze asupra a ceea ce ar face daca s-ar afla în situaţia unui refugiat.
Marturia video a unui refugiat Irakian care trăieşte în România a fost publicată, în cadrul campaniei, de către Agenţia ONU pentru Refugiaţi.
Filmul ilustrează motivul pentru care o persoană a fost nevoită să ia decizia cumplită de a-şi abandona căminul pentru a trăi în siguranţă.
“Trebuie să înţelegem că refugiaţii sunt de fapt supravieţuitori, ei au trecut prin situaţii incredibil de dramatice şi periculoase” a declarat Peter Wijninga, Reprezentant UNHCR în România. Din păcate, de multe ori, refugiaţii sunt confundaţi cu migranţii ilegali. Sperăm că această campanie va ajuta oamenii să înţeleaga faptul că refugiaţii nu au avut de ales atunci când şi-au părăsit casele” a mai spus Wijninga.
“Ziua Mondială a Refugiatului este un prilej de a reflecta asupra curajului de care dau dovadă refugiaţii de a pleca în lume şi de a aprecia contribuţia pe care aceştia o aduc ţării gazdă. Sperăm că societatea va recunoaşte acest lucru şi îi va ajuta pe refugiaţi să se simtă bine veniţi în România” a declarat Directorul General al Oficiului Român pentru Imigrări, chestor principal de poliţie, dr. Nelu Pop.
Cei interesaţi de felul în care îi pot ajuta pe refugiaţi, pot vizita site-ul dedicat Zilei Mondiale a Refugiatului la adresa www.unhcr.ro/implica-te
Ziua Mondială a Refugiatului este marcată în România printr-o serie de activităţi organizate de societatea civilă din Bucureşti şi Timişoara.
21 June - 21:30, Bucuresti
LA SCENA
“No more Stress” - Concert Live Johhny King si degustare de bucate traditionale din Orientul Mijlociu si Africa. Evenimentul ofera sansa de a întâlni si sta de vorba cu refugiati ce traiesc în România dar si placerea întâlnirii cu muzica reggae marca Johhny King, un artist talentat, refugiat în Romania. ARCA-Forumul Roman pentru Refugiati si Migranti
22 June - Timisoara
Ziua Mondiala a Refugiatului – Ziua portilor Deschise la "Student Plus",
Aflati mai multe despre refugiati si dilemele lor dar si despre Centrul de Tranzit în Regim de Urgenta de la Timisoara de la invitatiS UNHCr, Generatie Tânara, Salvati Copiii România Student Plus
23 June and 24 June-
Fata verde a Bucurestiului
Copii si adolescenti refugiati descopera orasul si tara în care traiesc: plimbari si excursii de o zi în parcurile din Bucuresti si lacul Snagov. Salvati Copiii România si Serviciul Jezuitilor pentru Refugiati din Romania