ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII Două treimi dintre femeile din România (67%) visează să aibă propria afacere, dar numai 10% au încredere că pot pune în practică această idee, conform unui studiu internaţional privind afacerile independente, remis joi AGERPRES. ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII Google celebrează ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII cu un Google Doodle special. ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII Multe dintre femeile care deţin o afacere se lovesc de stereotipuri în România, iar 47% dintre acestea consideră că femeile pot fi tratate nedrept în afaceri.
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, Metro a lansat studiul privind afacerile independente, o analiză care urmăreşte experienţele femeilor care deţin afaceri, din 10 ţări printre care şi România. La nivel global, studiul a constatat că, în vreme ce aproape una din două femei (45%) visează să înceapă propria afacere, numai 12% sunt de părere că îşi pot duce la îndeplinire această ambiţie. Al doilea cel mai mare procent se regăseşte în România, unde 67% dintre femei visează să deţină propria afacere. Conform studiului, femeile simt că se confruntă cu diferite obstacole atunci când vor să-şi deschidă o afacere, printre care se numără lipsa sprijinului financiar (49%), situaţia economică generală din ţara în care locuiesc (43%), presiunea fiscală (29%), precum şi birocraţia exagerată (28%) şi lipsa de consiliere (16%).
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII În România, femeile care vor să-şi deschidă o afacere se confruntă, în majoritatea cazurilor, cu lipsa sprijinului financiar (58%) şi, de asemenea, sunt împiedicate de situaţia economică din ţara lor (46%).
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII 'Există încă prea multe bariere care împiedică femeile să-şi ducă la îndeplinire ideile de afaceri. Acest lucru influenţează semnificativ dezvoltarea economică', afirmă Heiko Hutmacher, director resurse umane al Metro AG.
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII Multe dintre femeile care deţin o afacere se confruntă, de asemenea, cu multe provocări în viaţa lor profesională, cum ar fi stereotipurile adânc înrădăcinate. Mai mult de jumătate dintre aceste femei (56%) se tem că pot fi tratate nedrept în domeniul afacerilor, deoarece ceilalţi presupun că au mai puţine cunoştinţe şi nu sunt îndeajuns de puternice.
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII Cu toate acestea, în România cifrele sunt sub medie în ceea ce priveşte stereotipurile - 47% dintre femeile care deţin o afacere sunt de părere că femeile pot fi tratate nedrept în comparaţie cu bărbaţii.
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII Respondenţii au fost indecişi când au fost întrebaţi dacă sunt de părere că poate fi mai greu pentru femei sau pentru bărbaţi să înceapă o afacere: 65% dintre toţi proprietarii de afaceri chestionaţi sunt de părere că atât femeile, cât şi bărbaţii întâmpină dificultăţi atunci când îşi deschid şi conduc o afacere. Cu toate acestea, aproape toţi ceilalţi (32%) sunt de acord că este mai dificil pentru femei să îşi deschidă propria afacere decât pentru bărbaţi. Când vine vorba de România, 18% sunt de acord că este mai dificil pentru femei, iar aproape 1% consideră că este mai greu pentru bărbaţi.
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII Cu toate acestea, există un consens răspândit la scară largă în ceea ce priveşte nevoia apariţiei unor programe derulate de autorităţi pentru stimularea spiritului antreprenorial în rândul femeilor. 80% dintre cei chestionaţi - bărbaţi şi femei - sunt în favoarea programelor guvernamentale care ajută femeile să îşi ducă la îndeplinire ambiţia de a deţine şi conduce o afacere. Alături de Italia, România se situează chiar înaintea Turciei când vine vorba despre acest aspect. 92% dintre participanţii la acest studiu sunt de părere că există o nevoie acută pentru un program guvernamental care să sprijine femeile care vor să-şi deschidă sau care deţin o afacere.
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII Pentru acest studiu, care analizează modul în care oamenii din întreaga lume gândesc în legătură cu afacerile independente şi modul în care cei care deţin o afacere independentă îşi descriu experienţa, Metro a chestionat 10.000 de persoane din România, Germania, Franţa, Olanda, Italia, Portugalia, Republica Cehă, Turcia, Rusia şi China