Turiştii se vor deplasa pe jos spre restaurante, hoteluri sau locurile de agrement în Poiana Braşov. În schimb, vor circula mijloacele de transport în comun, vehicule utilitare şi biciclete. În cadrul campaniei europene de protecţie a mediului lansată de Primăria municipiului Braşov, vor fi organizate concursuri de cross, de biciclete şi skateboard. În zona în care se va desfăşura proiectul ?O zi fără maşini?, se vor efectua măsurători pentru înregistrarea nivelul emisiilor de gaze poluante şi al zgomotului. Datele obţinute vor fi comparate cu parametrii înregistraţi în condiţii normale de trafic.
Organizatorii îi sfătuiesc pe cei care se vor afla sâmbătă în Poiana Braşov să nu folosescă spaţiile de parcare din zona restricţionată şi să aleagă din timp trasee ocolitoare în cazul în care doresc să folosească maşinile personale. Acţiunea este a doua de acest fel după cea organizată, în toamna anului trecut, în zona centrală a Braşovului. Anul acesta, pe motiv că locuitorii din oraş nu se pot descurca fără maşinile proprii, Primăria a mutat acţiunea în Poiana Braşov, ridicând pentru o zi staţiunea la rang de oraş.
O acţiune similară se va desfăşura sâmbătă şi la Iaşi, unde municipalitatea a restricţionat accesul maşinilor în centrul oraşului. Comparativ cu anii trecuţi însă, numărul străzilor închise va fi mai mic deoarece, din experienţele anterioare, s-a constatat că blocarea accesului pe mai multe zone duce la ambuteiaje în trafic în restul oraşului. Mai mult, în ?ziua fără maşini? din anii trecuţi nivelul poluării înregistrate a fost mai mare decât într-o zi obişnuită.
Traficul rutier a fost închis şi în Capitală pe Şoseaua Kiseleff, între Piaţa Arcului de Triumf şi Piaţa Victoriei. Restricţia este valabilă până la ora 10 seara. În zona respectivă se va circula doar pe jos sau cu bicicleta. Acţiunea face parte din seria evenimentelor oraganizate cu prilejul ?Săptămânii Mondiale a Mobilităţii?. Şoferii vor putea traversa Şoseaua Kiseleff pe la intersecţia cu Strada Docenţilor şi Strada Arhitect Ion Mincu. Rute ocolitoare sunt Piaţa Arcului de Triumf - Piaţa Charles de Gaule sau Piaţa Arcului de Triumf - Bulevardul Mareşal Averescu - Strada Clucerului - Bulevardul Ion Mihalache - Piaţa Victoriei.
Antena 3