Potrivit anchetatorilor, accidentul a avut loc pe DN 51, în comuna Suhaia, judeţul Teleorman. Astfel, tinerii, fata de 19 ani şi băiatul de 25 de ani, care urmau să se căsătorească, au fost loviţi de autoturism Audi A6, în momentul în care ieşeau din barul unde petrecuseră, timp de mai multe ore, alături de mai mulţi prieteni.
Martorii spun că autoturismul se deplasa cu peste 160 kilometri la oră şi că şoferul dorea doar să testeze capacitatea maşinii.
Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Teleorman spun că şoferul, un tânăr de 20 de ani, din oraşul Zimnicea, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei, iar maşina a intrat pe contrasens, lovind două autovehicule staţionate pe acostament, apoi a ajuns pe trotuar, accidentându-i mortal pe cei doi tineri.
Şoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, care a stabilit o alcoolemie de 0,23 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Poliţiştii au întocmit pe numele şoferului dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările cu acesta în stare de libertate.