Antena 3 CNN Actualitate Zile libere 2021. Lista zilelor libere legale din anul 2021

Zile libere 2021. Lista zilelor libere legale din anul 2021

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 23:00 20 Dec 2020 Modificat la 23:00 20 Dec 2020
o_1eq0ustr5bcvtj510i3r78hapb.jpg
Sursa foto: Hepta

În 2021 se reface recensământul populaţiei, când aflăm exact câţi am mai rămas în România şi în ce condiţii trăim. Cine se va autorecenza, adică va completa online chestionarul, va primi o zi liberă, plătită de angajator.

Această zi se adaugă practic celor 15 zile libere legale pe care le putem avea în 2021.

Doar şapte dintre ele vor fi în cursul săptămânii, celelalte opt vor pica în zile de sâmbătă şi duminică.

Spre exemplu, 1 mai, Ziua Muncii, cade sâmbătă, dar, 1 iunie, zi liberă pentru părinţi, mai nou, pică marţi.

Zile libere 2021. Lista zilelor libere legale

Tot marţi va fi, în 2021, şi 30 noiembrie, adică Sărbătoarea Sfântului Andrei. Iar Ziua Naţională, 1 Decembrie, o vom sărbători anul viitor într-o zi de miercuri.

Crăciunul lui 2021 cade sâmbătă şi duminică.

De asemenea, în 2021, Paştele ortodox pică pe 2 mai, în timp ce Paştele Catolic va fi sărbătorit pe 4 aprilie.

Lista zile libere 2021:

- 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) - vineri şi sâmbătă;

- 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) - duminică;

- 30 aprilie (Vinerea Mare);

- 1 mai (Ziua Muncii) - sâmbătă;

- 2 - 3 mai (prima şi a doua zi de Paşti) - duminică şi luni;

- 1 iunie (Ziua Copilului) - marţi;

- 20 şi 21 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) - duminică şi luni;

- 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) - duminică;

- 30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) - marţi;

- 1 decembrie (Ziua Naţională a României) - miercuri;

- 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) - sâmbătă şi duminică.

×
x close