Este vorba despre liberele pentru donarea de sânge, pentru evenimentele familiale deosebite, pentru fertilizarea în vitro sau pentru îngrijirea sănătății copilului.
Salariatul trebuie să prezinte angajatorului un document doveditor pentru aceste situații.
O zi pentru a merge cu copilul la medic
În primul rând, părinții beneficiază de o zi liberă pe an pentru a merge cu copilul la doctor. În acest caz, legea spune doar cum se cere această zi, dar nu și faptul că trebuie dată fix în ziua când mergem cu copilul la doctor. În mod judicios însă, acesta fiind scopul pentru care e acordată, angajatorul ar fi în drept să întrebe angajatul dacă într-adevăr a mers cu copilul la doctor în ziua respectivă sau a plecat la mare.
„Ziua liberă pentru îngrijirea sănătății copilului are un regim special, iar legiuitorul nu precizează că este plătită, deși acest aspect ar putea fi negociat în cadrul contractului colectiv de muncă sau chiar reglementat în regulamentul intern. În acest caz, avem o procedură bine stabilită în cadrul actului normativ (Legea 91/2014), iar părintele sau reprezentantul legal al copilului trebuie să depună cererea cu cel puțin 15 zile înainte de data respectivă, angajatorul fiind obligat să acorde ziua liberă, cu excepția cazului în care primește, simultan, cereri din partea mai multor salariați, care depășesc 5% din numărul total de angajați. Nici în aceste situații nu poate refuza acordarea zilei liberei, însă poate programa, prin rotație, zilele lucrătoare libere, astfel încât să nu îi fie afectată activitatea", a explicat Dan Năstase, consilier juridic specializat în relații de muncă, pentru avocatnet.ro.
Liberele pentru evenimentele familiale deosebite
Potrivit Codului Muncii, angajații români au dreptul la zile libere plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite. Acestea nu se includ în durata concediului de odihnă. Numărul acestora nu este stipulat, însă majoritatea angajatorilor folosesc limitele rămase de la fostul CCM unic, unde erau prevăzute 5 zile libere pentru căsătoria salariatului sau 2 zile libere pentru căsătoria copilului. De asemenea, angajatorul trebuie să acorde zile libere și pentru decesul soțului sau al unei rude de până la gradul II a salariatului.
Ziua liberă pentru donarea de sânge
Acesta este un alt liber suplimentar de care poate beneficia, la cerere, un salariat. Actul normativ care prevede acest drept nu face referire ca la o zi liberă plătită, însă părțile pot negocia dacă această zi să fie plătită, fie prin contractul colectiv de muncă, fie prin regulamentul intern.
Concediul de odihnă suplimentar pentru procedura de fertilizare în vitro
În cazul procedurii de fertilizare în vitro, românii au dreptul la un concediu suplimentar de trei zile (o zi la data efectuării puncției ovariene și două zile începând cu data efectuării embriotransferului).
"Cererea privind acordarea acestui concediu de odihnă va fi însoțită de scrisoarea medicală eliberată de medicul specialist, în condițiile legii, însă momentul va fi stabilit ținând cont atât de recomandarea medicului specialist, cât și cu respectarea principiului bunei-credințe", mai spune Dan Năstase.
Zile suplimentare de concediu de odihnă pentru anumite categorii de salariați
Anumite categorii de salariați beneficiază de zile libere de concediu suplimentare. Este vorba despre cei care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă de până la 18 ani, care beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin trei zile lucrătoare, față de minimul de 20 de zile prevăzut de legislația muncii.
Zilele libere pentru situații neprevăzute
Este evident faptul că aceste libere nu ar avea de ce să fie încuviințate pentru a acorda liber în alt context decât acela al unei situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezența imediată a salariatului, mai scrie avocatnet.ro.
Concediu fără plată
Deși nu sunt remunerate, angajații au dreptul, potrivit Codului Muncii, la astfel de zile libere, fie pentru a-și rezolva situații personale, fie pentru studii ori formare profesională.
Legea nu prevede o limitare cu privire la numărul zilelor de concediu fără plată, însă acest lucru se stabilește între salariat și angajator. Trebuie să știți însă că angajatorul nu poate impune un număr de zile, așa cum se întâmplă adesea.
În perioada de concediu fără plată, contractul se suspendă prin acordul părților.