Ziua de 19 iulie devine oficial Ziua națională a înotului care va fi sărbătorită din anul 2022 după ce la începutul acestei luni a fost oficializată Legea 279/2021 publicată în Monitorul Oficial nr. 1148 din 2 decembrie 2021.
„Ziua națională a înotului va fi marcată de către Federația Română de Natație şi Pentatlon Modern, de cluburi sportive/asociații şi membri afiliați prin participarea la evenimente şi programe cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanța practicării înotului pentru sănătatea oamenilor”, prevede legea anterior menționată.
Potrivit acesteia, autoritățile administrației publice centrale şi locale, societatea civilă, precum şi persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic în vederea organizării şi derulării în bune condiții a manifestărilor consacrate acestei zile.
Pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța practicării înotului pentru sănătatea şi viaţa oamenilor, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor difuza emisiuni de promovare a programelor şi evenimentelor dedicate acestei zile.
Ziua de 19 iulie va fi zi de sărbătoare națională, dar nu şi zi liberă pentru salariați, scrie Mediafax.