La sediul instanţei supreme, Remus Truică a declarat că denunţul prinţului Paul în acest dosar a fost făcut 'într-un moment greu pentru el şi cu conotaţiile de rigoare'.
Întrebat cum comentează declaraţia prinţului Paul că l-ar fi păcălit, Remus Truică a spus: 'Este o cauză destul de complexă, nu cred că trebuie să vorbim de cine a păcălit pe cine. Trebuie să aşteptăm să vedem dacă dânsul avea această vocaţie succesorală şi să vedem dacă ceea ce astăzi este incriminat, retrocedarea Fermei Băneasa, era sau nu în momentul retrocedării într-o zonă gri sau neagră'.
În opinia lui, retrocedarea Fermei Băneasa nu a produs niciun prejudiciu.
Pe 30 decembrie 2015, magistraţii Curţii de Apel Braşov au decis prelungirea arestului la domiciliu cu încă 30 de zile pentru Remus Truică, avocatul Robert Roşu şi prinţul Paul, în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa.
Potrivit DNA, Remus Truică este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare de bani, dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu. Prinţul Paul a fost pus sub acuzare pentru cumpărare de influenţă, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu.
Procurorii susţin că, începând cu noiembrie 2006, Remus Truică, avocatul Robert Roşu şi alte persoane au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de prinţul Paul. Ulterior, la acest grup au aderat Dan Andronic, Marius Marcovici şi Lucian Mateescu.
Astfel, prinţul Paul i-a promis lui Remus Truică şi asociaţilor săi o cotă importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe din ţară sau pe lângă judecători.
Pe 1 noiembrie 2006, a fost încheiat un contract de cesiune cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii între prinţul Paul şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Truică.
'În concret, acest contract redactat de Robert Roşu prevede că Paul Philippe al României, în calitate de cedent, transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi 'Ferma Băneasa' cu un teren în suprafaţă de 28,63 ha). Reciplia SRL se obligă să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Paul Philippe al României a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a bunurilor retrocedate, antecontracte de vânzare-cumpărare, înţelegeri ('înţelegerea' din data de 13.04.2011 şi actul adiţional la aceasta)', susţin procurorii.
Potrivit DNA, în 2008, urmare a unei notificări formulate de prinţul Paul având ca obiect Ferma regală Băneasa, transmisă spre soluţionare Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, urmărind obţinerea de foloase necuvenite, acesta, împreună cu Roşu şi Truică, l-a ajutat pe directorul institutului să îi determine pe membrii Consiliului de administraţie să aprobe solicitarea depusă cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Anchetatorii mai arată că prinţul Paul cunoştea că documentaţia este incompletă, că nu sunt îndeplinite condiţiile legii pentru retrocedarea terenului, a participat la discuţiile din şedinţa CA al institutului şi a exercitat presiuni asupra membrilor acestuia (prin invocarea descendenţei sale, dar şi a unor pretenţii de daune în cazul respingerii cererii).
Drept urmare, prin Decizia nr. 30 din 26 septembrie 2008, CA al institutului a dispus nelegal restituirea în natură a Fermei regale Băneasa, iar, în aceeaşi zi, a fost încheiat şi protocolul de predare-preluare a terenului, cu toate că acesta nu fusese identificat.
'Decizia de restituire este abuzivă, cererea nefiind însoţită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit sau incidenţa Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii, cauzându-se prejudicierea statului român cu suma de aproximativ 136 milioane euro (echivalent a aproape 500,4 milioane lei). Această sumă reprezintă totodată folos necuvenit pentru Paul Philippe al României, Remus Truică şi asociaţii acestuia în grupul infracţional', mai spun procurorii.