UPDATE 11.03 - Audierea lui Mircea Băsescu în instanță s-a încheiat, însă judecătorii au rămas în pronunțare, urmând să dea decizia pe 29 martie.
Mircea Băsescu a invocat miercuri motive medicale pentru a scăpa de după gratii, susținând că nu a primit medicamentele de care are nevoie.
De asemenea, el susține că s-a îmbolnăvit de diabet în această perioadă.
UPDATE 10.13 - Mircea Băsescu a ajuns în faţa judecătorilor de la Tribunalul Constanţa, unde a fost adus cu o dubă de la Penitenciarul Poarta albă, acolo unde se află de mai bine de 10 luni.
Magistraţii decid dacă acesta va fi eliberat condiţionat după zece luni de arest. În prima instanţă, decizia judecătoriei Medgidia de a-l elibera condiţionat pe Mircea Băsescu a fost contestată de procurorii DNA.
Decizia de miercuri este definitivă.
----------------------------
Știrea inițială 08.11
Zi decisivă, miercuri, pentru Mircea Băsescu. Magistraţii Tribunalului Constanţa hotărăsc dacă fratele fostului preşedinte Traian Băsescu va fi sau nu eliberat condiţionat.
Mircea Băsescu se află după gratii de mai bine de 10 luni.
Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, după ce a primit mormanul de bani de la familia lui Bercea Mondialu pentru a-l scăpa pe acesta de închisoare.
Dosarul lui Mircea Băsescu
Scandalul a pornit din 2014, după ce Antena 3 a prezentat în premieră o serie de înregistrări audio-video din care rezulta că Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro, pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare.
Mircea Băsescu a executat o treime din pedeapsa de patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, din dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel. A stat în spatele gratiilor numai patru luni de zile, timp în care s-a bucurat de nenumărate beneficii.