Antena 3 CNN Actualitate Zi decisivă pentru Băsescu. Se judecă recursul în dosarul ”Petrov”

Zi decisivă pentru Băsescu. Se judecă recursul în dosarul ”Petrov”

Roxana Ciucă
1 minut de citit Publicat la 10:56 05 Noi 2021 Modificat la 11:00 05 Noi 2021
basescu-dosar-petrov
Sursa foto: Antena 3

Băsescu este acuzat că a oferit Securităţii informaţii despre comportamentul, atitudinea și poziția foştilor colegi de facultate faţă de regimul comunist, semnând note cu numele conspirativ "Petrov".

Traian Basescu are termen vineri, începand cu ora 09:00 la ICCJ, un recurs în dosarul în care Curtea de Apel București a decis ca fostul președinte a fost colaborator al Securității. În fața Instanței Supreme s-au adunat de dimineață mai multe persoane care vor să se facă dreptate în acest dosar și care îl consideră pe Traian Băsescu ”securist” și ”trădător”.

Pe 20 sep 2019, CAB a admis decizia CNSAS admițând că Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. 

Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

„Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată şi dreptul la liberă circulaţie Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale", s-a apărat el.

El a precizat că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia.
 

×
x close