Sticle, pungi, ţigări, oase, cărbuni de la grătare, resturi de fast-food şi chiar mese sau bănci luate din vreun bar, cam aceasta este imaginea plăjii din Vama Veche, după petrecerea de 1 mai. După o noapte nebună, tinerii stau în jurul focului, iar gunoiul stă în jurul lor. Peisajul e cam acelaşi şi la munte.
În parcul Bucov, de lângă Ploieşti, angajaţii de la salubrizare au adunat 25 de metri cubi de gunoaie.
Oamenii care au petrecut în pădurea Cernica, lângă Bucureşti, au primit câte un sac pentru gunoi. Chiar dacă nu toată toţi i-au aruncat la ghenă, e totuşi un pas spre curăţenie.