Antena 3 CNN Actualitate Zeci de șoferi și-au găsit mașinile vandalizate într-o parcare din Capitală. Un necunoscut le-a scrijelit pe capote același mesaj

Zeci de șoferi și-au găsit mașinile vandalizate într-o parcare din Capitală. Un necunoscut le-a scrijelit pe capote același mesaj

D.C.
1 minut de citit Publicat la 15:53 03 Oct 2024 Modificat la 16:18 03 Oct 2024
masina zgariata
Cel puțin 15 bucureșteni și-au găsit mașinile zgâriate în parcarea din apropierea Parcului Tineretului FOTO: Antena 3 CNN

Zeci de bucureșteni care și-au parcat mașinile în apropiere de Palatul Copiilor le-au găsit vandalizate. O persoană rămasă deocamdată necunoscută le-a scrijelit pe capotă sau portiere caleași mesaj: „Nu am fost aici”. La această oră, autorul este căutat de Poliție, după ce mai mulți șoferi au depus plângere la poliție. 

Cel puțin 15 bucureșteni și-au găsit mașinile zgâriate în parcarea din apropierea Parcului Tineretului, lângă Palatul Copiilor. 

Majoritatea mașinilor aveau inscripționate mesajul „nu am fost aici”, deși o parte dintre ele erau doar zgâriate, fără a fi inscripționat vreun mesaj. 

Două persoane dintre cele care aveau mașinile zgâriate au făcut și plângere la poliție pentru distrugere, însă până acum autorul nu a fost găsit. 

Bineînțeles, după ce au fost înregistrate cele două plângeri, polițiștii s-au dus acolo, în respectiva parcare de lângă Parcul Tineretului, pentru a vedea care este situația. Astfel, a observat că sunt de fapt mai multe mașini. Oamenii care stau în zonă spun că la un moment dat ar fi fost chiar mai multe autovehicule afectate, însă o parte dintre proprietari și-au mutat mașinile în altă parcare.

Se fac așadar în continuare cercetări în acest caz. Este și un dosar penal pentru distrugere și bineînțeles că în aceste momente polițiștii încearcă să se uite pe imaginile de pe camerele de supraveghere să vadă dacă îl pot găsi pe autor.

Ce spune Poliția 

„La data de 2 octombrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului  - Secția 14 Poliție au fost sesizați, prin plângere, cu privire la faptul că, mai multe autoturisme ar fi fost zgâriate, la o adresă din Sectorul 4. 

Menționăm faptul că, la nivelul subunității, au fost înregistrate două astfel de plângeri.

Polițiștii din cadrul subunității s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă. 

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în zonă, au fost identificate și alte autoturisme care prezentau zgârieturi, totalul fiind de 15 autovehicule.

Activitățile desfășurate de polițiști din cadrul subunității sunt în dinamică, în vederea identificării și depistării persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii. 

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 14 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4”, a transmis Poliția Capitalei.

×
x close