Camionul frigorific în care se aflau imigranții a fost oprit de agenţi ai poliției la ieşirea de pe o autostradă, în zona Bruck an der Leitha, situată în nord-estul Austriei.
Cetăţeanul turc în vârstă de 51 de ani, care se afla la volanul camionului, a fost arestat preventiv. La bordul vehiculului au fost găsiţi 38 de imigranţi extracomunitari, printre care și şase copii, însă autorităţile austriece susţin că în total au fost 43 de imigranţi, unii reuşind să fugă.
Imigranții au fost îmbarcați în România
Potrivit anchetatorilor, imigranţii au fost îmbarcaţi în camion în România, iar vehiculul a ajuns în Austria prin Ungaria. Unii imigranţi au confirmat că fuseseră aduşi pe diverse rute în România, plătind între 6.000 şi 8.000 de euro pentru a fi transportaţi ilegal în Europa Occidentală.
„Combaterea imigraţiei trebuie să continue într-un ritm intens”, a declarat ministrul de Interne al Austriei, Karl Nehammer.