Zeci de foști salariați ai complexului energetic Oltenia, companie aflată în subordinea Ministerului Energiei, se află, la această oră, în greva foamei în fața societății. Oamenii au fost dați afară, fără preaviz, după ce compania s-a folosit 2 ani de serviciile lor. Din cauza caniculei, oamenii au început să leșine. Ambulanțele au venit la sediul companiei pentru a le acorda îngriji medicale.
Oamenii, bărbați și femei, au fost angajați ai Complexului Energetic Oltenia, pe contracte determinate, până pe 30 iulie, când acestea au expirat. Pe 1 iulie au fost anunțați că nu mai au locuri de muncă, deși compania le promisese prelungirea contractelor.
Însă conducerea Complexului Energetic Oltenia a decis, în cele din urmă, să îi dea afară, fără preaviz.
Din cauza caniculei, oamenilor a început să li se facă rău, așa că ambulanțele au fost chemate pentru a le oferi îngrijiri medicale. Cu toate acestea, aceștia spun că nu vor renunța la protest până când nu vor fi reangajați.
Înduioșați de situația în care se află angajații proaspăt demiși, o parte dintre colegii lor și-au arătat solidaritatea și au protestat alături de ei sau le-a oferit apă.
În cele din urmă, liderii protestatari au fost primiți la discuții de membrii directoratului Complexului Energetic Oltenia, însă, până în acest moment, nu s-a găsit o soluție pentru zecile de angajați demiși.