Antena 3 CNN Actualitate Val de zboruri întârziate în România. Sezonul vacanţelor a început ca un coşmar pentru mii de români

Val de zboruri întârziate în România. Sezonul vacanţelor a început ca un coşmar pentru mii de români

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:24 29 Iun 2024 Modificat la 08:24 29 Iun 2024
avion zbor
Avion în zbor. Sursa foto: Hepta

Sezonul vacanţelor a început ca un coşmar pentru mii de români. Este haos în multe aeroporturi, iar vacanţele le-au fost distruse din cauza curselor aeriene care au avut întârzieri uriaşe.

Oamenii au fost obligaţi să doarmă pe unde au apucat şi să stea fără mâncare.

Multe avioane nu au putut decola pentru că au pierdut intervalul de zbor, din cauza întârzierilor anterioare, aşa că a durat chiar şi două ore până să ajungă pe pistă.

Haos şi nervi în aeroporturile din ţară

Antena 3 CNN a prezentat imagini cu sutele de pasageri, printre care bătrâni și copii, care așteaptau avioanele în picioare, într-o căldură greu de suportat, dat fiind că, spun ei, aerul condițional nu a funcționat, joi, în Aeroportul Otopeni.

Potrivit datelor Flightradar24.com, mii de zboruri au fost întârziate în Europa.

 

×
x close