Antena 3 CNN Actualitate Zăpadă de jumătate de metru în România. Temperaturile au scăzut dramatic

Zăpadă de jumătate de metru în România. Temperaturile au scăzut dramatic

<1 minut de citit Publicat la 13:26 25 Mai 2016 Modificat la 13:26 25 Mai 2016
snow.jpg
Foto: Pixabay

Sibienii și turiștii prezenți miercuri în județ se confruntă cu temperaturi care au scăzut foarte mult în ultimele 24 de ore atât în municipiul Sibiu, cât și în zona înaltă de munte, la Bâlea Lac, potrivit meteorologilor, informează Agerpres.

În municipiul Sibiu miercuri dimineața plouă și termometrele indică plus 12 grade Celsius, după ce în urmă cu o zi era soare și maxima era de plus 23.5 grade Celsius.

La peste 2.000 de metri altitudine, în zona turistică Bâlea Lac, temperatura a scăzut cu șase grade de marți până miercuri. Dacă marți, la Bâlea Lac maxima a fost de plus 8,5 grade Celsius, miercuri dimineața temperatura a urcat la doar două grade Celsius. Stratul de zăpadă măsoară 66 de centimetri și riscul de avalanșă este de gradul doi din cinci.

Prognoza meteo arată că temperaturile vor crește de joi la Sibiu.

×
x close