Antena 3 CNN Actualitate X Factor. Marele secret dezvăluit de Horia Brenciu

X Factor. Marele secret dezvăluit de Horia Brenciu

1 minut de citit Publicat la 13:45 30 Aug 2018 Modificat la 13:45 30 Aug 2018
X Factor. Marele secret dezvăluit de Horia Brenciu

Cea de-a doua ediție X Factor, difuzată duminică, de la ora 20.00, la Antena 1, este una plină de surprize atât pentru jurați, cât și pentru telespectatori, care vor avea ocazia sã afle lucruri mai puţin ştiute despre cei patru.

Una dintre concurentele care urcă pe scena X Factor în această duminică este Evelina Negru, o adolescentă în vârstă de numai 15 ani, care spune despre ea că este o fire mai retrasă, dar asta până în momentul în care începe să cânte.

”X Factor este ca un soare pentru mine. Eu sunt ca o portocală necoaptă și am venit aici să mă coc și să capăt experiență. În viața de zi cu zi eu sunt mai tristă, mai depresivă. Cel mai greu a fost să trec peste jignirile colegilor. Se uitau ciudat la mine, îmi spuneau că sunt ochelaristă. Câteodată mă și loveau. Și, copil fiind, credeam că așa trebuie să fie. Și nu puteam să-mi iau singură apărarea. Când cânt însă, am fluturi în stomac, sunt într-o lume a mea unde totul e roz, o lume bună, cu ponei, în care toată lumea e fericită”, mărturisește Evelina care a urcat pe scenă cu un ursuleț roz pe care îl consideră talismanul ei.

Cu această ocazie, juratul X Factor Horia Brenciu a dezvăluit că și lui se spune ursuleț: ”Nu știu dacă e fetiță sau băiat acel ursuleț, dar mie mi se spune „Ursulețul". Ai aici un urs mai mare, mă poți îmbrățișa”.

Cum se va descurca Evelina Negru pe scena X Factor și care va fi reacția juriului după ce ea interpretează piesa ”Tell me you love me”, telespectatorii vor vedea duminică, de la ora 20.00, la Antena 1.

×
x close