Antena 3 CNN Actualitate Wizzair a explicat motivul pentru care sunt anulate numeroase zboruri, dar și ce trebuie să facă pasagerii pentru a-și recupera banii

Wizzair a explicat motivul pentru care sunt anulate numeroase zboruri, dar și ce trebuie să facă pasagerii pentru a-și recupera banii

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 13:16 09 Aug 2023 Modificat la 14:23 09 Aug 2023
Wizzair facebook
Wizzair a explicat motivul pentru care sunt anulate numeroase zboruri. Ce trebuie să facă pasagerii pentru a-și recupera banii Sursa foto: Wizz Air/Facebook

Potrivit companiei, pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor. 

”Wizz Air anunță că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul rețelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinații.

Pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opțiunea rambursării complete prin metoda inițială de plată sau rambursarea a 120% din tariful inițial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare”, au transmis, miercuri, reprezentanții companiei aeriene, potrivit observatornews.ro.

Compania a explicat că pasagerii ar trebui să contacteze agenția care deține rezervarea, pentru a face modificările necesare.  

”Wizz Air își cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranță și securitatea pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor este prioritatea noastră”, au arătat reprezentanții companiei. 

×
Etichete: Wizz Air
x close