"Ca urmare a escaladării conflictului din Israel, am anulat zborurile către și dinspre Tel Aviv până la o notificare ulterioară. Wizz Air îi contactează direct pe pasagerii afectați, prin e-mail sau SMS, și le oferă opțiuni pentru reprogramare sau rambursare, precum și pentru cazare", transmit reprezentanții companiei aeriene.
De asemenea, compania recomandă pasagerilor care și-au rezervat biletele prin agenții de turism sau platforme online să apeleze la acestea pentru modificări ale rezervărilor.
Citește și: Război în Israel | SUA trimite USS Gerald R. Ford, cel mai mare portavion al lumii, în Marea Mediterană
"Continuăm să monitorizăm situația îndeaproape și suntem în legătură cu autoritățile relevante. Wizz Air își cere scuze pentru orice inconvenient, subliniind că siguranța și securitatea pasagerilor, echipajelor și aeronavelor rămân prioritatea sa numărul unu", adaugă sursa citată.