Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, a declarat că "Asociaţia Litoral lucrează, alături de ANAT şi patronatul Mamaia, la un program special - Clubbing în Mamaia - care să fie lansat anul viitor".
Potrivit spuselor Corinei Martin, profilul staţiunii se îndreaptă tot mai mult spre divertisment.
Aceasta a explicat că vor fi lansate pachete de weekend, la tarife speciale, care vor include două nopţi de cazare, mic dejun şi vouchere de intrare la mai multe cluburi.
În program vor intra peste 15 hoteluri de patru şi cinci stele din Mamaia şi o serie de cluburi, care vor fi evaluate şi va trebui să se supună mai multor reguli agreate de patronate.
Programul va fi promovat atât în ţară, cât şi pe pieţele internaţionale, pentru care organizatorii speră să obţină finanţare şi de la MDRT, alături de resursele proprii.