Meteorologii anunţă pentru acest sfârşit de săptamână, temperaturi neobişnuit de ridicate, de până la 32 de grade, iar specialiştii avertizează că vom avea o vară secetoasă. Încet dar sigur zilele toride se instalează şi în România. Meteorologii ne avertizează că temperaturile vor creşte mai ales în jumătatea sudică a ţării, iar mai multe judeţe vor fi afectate de caniculă.
Medicii recomandă creşterea consumului de lichide la cel puţin 2 litri zilnic. În plus, alimentaţia trebuie să fie săracă în grăsimi, iar cafeaua şi alcoolul trebuie consumate în cantităţi cât mai mici. Pe o vreme caniculară şi angajatorii trebuie să ştie că trebuie să asigure personalului, conform legii, cantităţi suficiente de apă plată sau minerală.
Antena 3