"Cei cinci ani de criză şi-au spus cuvântul în domeniul turismului, unde deşi au apărut aproape 1.000 de unităţi de cazare, numărul turiştilor a urcat timid, cu mai puţin de 10%", se arată în studiul federaţiei.
Numărul hotelurilor a crescut din 2008 de la 1.111 la 1.400 de unităţi, numărul hostelurilor a urcat de la 46 la 178, la care se adaugă peste 500 de pensiuni urbane şi rurale.
La începutul acestui an, din cele 1.400 de hoteluri din România, 28 erau de cinci stele, 233 de patru stele, 663 de trei stele, 395 de două stele şi 75 de o stea, în timp ce şase unităţi nu erau clasificate. În 2008, un numar de 16 de hoteluri erau cotate la cinci stele, 99 la patru stele, 355 de trei stele, 453 la două stele şi 171 la o stea. Totodată, 17 hoteluri nu erau clasificate.
Capacitatea de cazare a crescut în intervalul 2008-2012 de la 294.210 locuri la 301.109 locuri de cazare.
"Deşi capacitatea de cazare este mai mare, au scăzut doi indicatori foarte importanţi: cheltuielile turiştilor în România şi numărul de zile de cazare de turist. Astfel, veniturile hotelurilor au scăzut cu peste 9% în ultimii cinci ani, iar cheltuielile au urcat cu mai mult de 5%", potrivit studiului FIHR realizat pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică şi a celor transmise de hotelieri.
În 2008, numărul total al turiştilor din România se ridica la peste 7,1 milioane de persoane, dintre care 5,65 milioane români şi 1,46 milioane străini. După cinci ani de criză, numărul turiştilor a urcat la 7,7 milioane de persoane, dintre care 6 milioane au fost români şi doar 1,6 milioane de turişti străini.
"Creşterea numărului de turişti se reflectă mai degrabă în creşterea cheltuielilor, având în vedere că tariful mediu a scăzut şi consumul turiştilor s-a diminuat în perioada de criză. Creşterea TVA de la 1 iulie 2010 la 24% a fost o mare lovitură dată industriei turistice atât la nivelul hotelierilor, cât şi la nivelul agenţiilor", se mai arată în studiul federaţiei.