Zăpezile şi ploile şi-ai făcut apariţia în mai toate regiunile ţării. Ninsorile i-au luat pe nepregătite atît pe şoferi, cât şi pe drumari, dând peste cap traficul rutier.
În zilele următoare, vremea urmează să se încălzească uşor. Cerul se va menţine noros în jumătatea de vest a ţării. Ploile îşi vor face simţită prezenţa şi în celelalte regiuni. Cantităţile de apă vor fi mai însemnate în sud-vest şi la munte.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între 0 şi 12 grade, iar cele maxime între 3 şi 20 de grade. Vantul va sufla slab pana la moderat cu intensificari trecatoare la munte si in regiunile estice.
Prognoza meteo pentru următoarele zile:Joi, vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de vest a ţării unde, îndeosebi în cursul zilei, va ploua, iar cantităţile de apă, izolat, vor depăşi 15 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros şi doar pe arii restrânse şi trecător va ploua slab.
În zona montană înaltă precipitaţiile vor mai fi şi sub formă de lapoviţă si ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în Banat, în sudul Crişanei si în nordul Moldovei.
Vineri, nebulozitatea se va accentua treptat şi mai ales spre seară şi noaptea va ploua în cea mai mare parte a teritoriului, exceptând sud-estul unde ploile se vor semnala izolat. Cantităţile de apă vor putea fi mai însemnate, îndeosebi în sud-vest şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în Banat, Crişana, Dobrogea, precum şi în zona montană înaltă.
Temperatura aerului, în creştere uşoară faţă de intervalul precedent, va avea valori maxime cuprinse între 8 şi 16 grade, mai ridicate în sud-est, iar minimele se vor situa, în general, între 4 şi 10 grade. Dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă, mai ales în sudul şi estul ţării. Presiunea atmosferică va scădea uşor.
Sâmbătă, în jumătatea de vest a ţării cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse va ploua. În aceste regiuni cantităţile de apă pot fi mai însemnate. În restul teritoriului înnorarile vor fi temporare iar ploile se vor semnala pe arii mai restrânse. Vântul va sufla slab până la moderat cu intensificări trecătoare la munte şi în regiunile estice.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 12 şi 20 de grade, iar cele minime între 4 şi 12 grade. Local îndeosebi in zonele joase va fi ceaţă.
Antena3.ro