Sâmbătă, în majoritatea zonelor, vremea se va încălzi şi va fi în general frumoasă, cu cer variabil şi vânt slab până la moderat, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Excepţie va face sud-estul ţării, unde vor fi înnorări accentuate şi, cu precădere pe parcursul zilei, va continua să plouă pe arii extinse.
În Dobrogea cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp, local se vor cumula 40...50 l/mp, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 55-60 km/h. Vor mai fi condiţii de grindină. În restul teritoriului doar izolat, după-amiaza, vor fi posibile ploi de scurtă durată, cu precădere la munte.
Temperaturile maxime se vor încadra între 20-22 de grade pe litoral şi 32 de grade în Câmpia de Vest; minimele termice vor fi cuprinse între 11 şi 21 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni.
La Bucureşti, sâmbătă, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi ploi de scurtă durată, mai ales după-amiaza şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 26-27 de grade, iar cea minimă de 15-16 grade. La mare, sâmbătă, vremea se menţine instabilă. Cerul va fi temporar noros şi vor fi averse în general moderate cantitativ. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua cu viteze ce vor depăşi la rafală 55 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 24 de grade, iar cele minime între 18 şi 20 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21 şi 23 de grade.
Duminică, vremea va fi uşor instabilă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil mai mult senin noaptea. Trecător, ziua vor mai fi averse slabe. Vântul va sufla în slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 27 de grade, iar cele minime între 19 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 22 şi 24 de grade.
La munte, sâmbătă, în Carpaţii de Curbură, cerul va avea înnorări, local va ploua, sunt posibile descărcări electrice, iar vântul va avea unele intensificări. În restul zonelor montane cerul va fi variabil, doar izolat, după-amiaza, vor fi posibile ploi de scurtă durată, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va marca o creştere faţă de ziua precedentă în cea mai mare parte a zonei montane.
Duminică, vremea va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi la începutul nopţii în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură unde, pe arii restrânse, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul zonelor montane ploi slabe, de scurtă durată, vor fi posibile doar izolat.
ÎN ŢARĂ Duminică, în majoritatea zonelor ţării, valorile de temperatură vor continua să crească, vremea devenind călduroasă îndeosebi în vestul teritoriului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în special în a doua parte a zilei în sud-est, în zona Carpaţilor Meridionali şi a dealurilor din sudul ţării unde local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp.
Temperaturile maxime se vor încadra între 23...24 de grade pe litoral şi 33...34 de grade în Câmpia şi Dealurile de Vest; minimele termice vor fi cuprinse între 9...10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 21...22 de grade în zona de deal din Banat şi Crişana.