Antena 3 CNN Actualitate Vremea se schimbă radical. Temperaturile vor scădea

Vremea se schimbă radical. Temperaturile vor scădea

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:20 03 Sep 2019 Modificat la 10:20 03 Sep 2019
o_1djqvtredipc11pdno5vrak8o8.jpg
Foto: pixabay.com

VREMEA. Vremea se schimbă radical. Temperaturile vor scădea.

În intervalul 03 septembrie, ora 13 – 04 septembrie, ora 10, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în zona Carpaților Orientali și în Moldova, apoi local și în Transilvania.

Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină.

VREMEA. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 50-60 l/mp.

Miercuri, 04 septembrie, de la ora 10 până la ora 23 vor fi cantități însemnate de apă, intensificări ale vântului, vreme rece.

VREMEA. În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul și sud-estul Transilvaniei, precum și în nordul Olteniei și al Munteniei va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.   

Temporar vântul va avea intensificări în sudul și în sud-estul țării, cu viteze la rafală, în general, de 45-55 km/h.

VREMEA. Vremea se va răci, mai accentuat în regiunile sudice, sud-estice și centrale.

×
x close