Până atunci, săptămâna aceasta va fi marcată de vreme caldă, cu maxime de până la 18 grade.
Până pe 22 noiembrie, valorile termice vor creşte uşor, iar vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, cu o medie a maximelor diurne în jurul valorii de 14 grade şi a minimelor nocturne de 7 grade. Apoi, va avea loc un proces de răcire treptată, ajungând la temperaturi sub cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie, cu valori maxime de 4 grade şi minime de -1 grad, în medie.
Probabilitatea de apariţie a ploilor se va menţine relativ ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse între 22 şi 27 noiembrie, când pot fi şi mai însemnate cantitativ. Spre sfârşitul intervalului, sunt posibile precipitaţii slabe mixte.
Crişana
În prima săptămână, mediile temperaturilor diurne vor marca o creştere uşoară, până la 14 grade în data de 20 noiembrie, apoi vor reveni la maxime în jurul valorii de 12 grade. În a doua săptămână de prognoză, vremea va continua să se răcească, mai accentuat în intervalul 24 – 26 noiembrie, când valorile termice vor scădea cu aproximativ 6 grade.
Minimele nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, de la valori de 4 grade în prima noapte, până spre 7 grade pe 21 noiembrie, după care vor scădea, ajungând la sfârşitul intervalului la valori medii uşor negative.
Probabilitatea de precipitaţii pe arii extinse va fi ridicată în intervalul 22 – 25 noiembrie, însă ploi slabe, izolate, sunt posibile în fiecare zi. La sfârşitul lunii, ploile, slabe cantitativ, se vor transforma trecător în lapoviţe şi ninsori.
Transilvania
Vemea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului în prima săptămână de prognoză, cu valorile cele mai ridicate între 20 şi 22 noiembrie, când sunt aşteptate temperaturi medii diurne în jurul a 14 grade şi nocturne de până la 4 grade.
În intervalul următor, vremea se va răci accentuat, astfel că, la sfârşitul lunii maximele termice se vor situa, în medie, în jurul valorii de 2 grade, în timp ce minimele vor fi negative, de aproximativ -5, normale pentru această dată.
Zilnic sunt posibile precipitaţii slabe, la început sub formă de ploaie, iar din 26 noiembrie creşte probabilitatea pentru lapoviţe şi fulguieli, cu precădere în zona subcarpatică şi în depresiuni.
Maramureş
Vremea se menţine mai caldă decât ar fi normal până în data de 24 noiembrie, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 10 şi 13 grade şi minime de până la 6 grade.
Începând cu data de 25 noiembrie şi până la sfârşitul lunii, valorile termice vor marca o scădere semnificativă, de aproximativ 8 grade. Astfel, în data de 30 noiembrie, mediile maximelor vor fi de 3 grade, iar în timpul nopţii temperaturile vor coborî sub 0 grade, spre -4 grade Celsius.
Aproape pe tot parcursul intervalului de prognoză vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ şi doar în jurul datelor de 23 şi 24 noiembrie sunt aşteptate ploi pe arii mai extinse, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate.
Moldova
Prima zi a intervalului va fi mai rece, apoi valorile termice vor creşte cu aproape 8 grade în 3 zile, astfel că, pe 21 noiembrie, maximele diurne se vor situa, în medie, în jurul valorii de 14 grade. Între 23 şi 26 noiembrie vremea se va răci accentuat, până la valori diurne de 4 grade, apoi temperaturile vor continua să scadă uşor, până la 2 grade Celsius la sfârşitul intervalului de prognoză. Evoluţia minimelor nocturne va fi asemănătoare, de la aproximativ 6 grade în prima săptămână, până la -3 grade în ultima noapte.
În intervalul 22 – 26 noiembrie, va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate. În rest, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi destul de scăzută.
Dobrogea
Atât temperaturile maxime, cât şi cele minime se menţin normale pentru această perioadă în primele două zile ale intervalului, apoi vor creşte semnificativ, cu aproximativ 8 grade Celsius, vremea devenind caldă pentru această perioadă a anului. În a doua săptămână de prognoză, regimul termic va marca o scădere treptată, astfel că la sfârşitul lunii noiembrie sunt aşteptate valori medii diurne de 5…6 grade şi temperaturi nocturne în jurul a 0 grade, vremea redevenind normală din punct de vedere termic.
Aproape pe tot parcursul intervalului, izolat, va ploua slab sau va burniţa, iar între 22 şi 27 noiembrie creşte probabilitatea pentru ploi pe arii extinse.
Muntenia
Temperaturile maxime vor creşte treptat, de la medii de aproximativ 9 grade în prima zi spre 16 grade în data de 21 noiembrie, după care vremea va intra într-un proces de răcire, ajungând la sfârşitul intervalului de prognoză la valori apropiate de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie, de 4...5 grade Celsius. Regimul termic nocturn se va menţine ridicat, cu valori medii între 2 şi 6 grade, până în data de 27 noiembrie, apoi minimele vor deveni în general negative.
În intervalul 22 – 26 noiembrie sunt aşteptate ploi pe arii extinse, mai însemnate cantitativ îndeosebi în zona subcarpatică. În rest, doar izolat sunt posibile ploi slabe sau burniţe.
Oltenia
Vremea se răceşte uşor în primele două zile ale intervalului, apoi temperaturile vor creşte de la valori medii diurne de 9 grade şi minime nocturne de 2 grade, până la 14 grade ziua şi 6 grade noaptea pe 21-22 noiembrie, valori cu 4 – 5 grade mai ridicate decât cele normale în această perioadă. Începând cu data de 23 noiembrie vremea va intra într-un proces de răcire, iar la sfârşitul intervalului valorile termice vor fi uşor mai scăzute decât normele climatologice ale perioadei, cu maxime în jurul valorii de 4 grade şi minime uşor negative.
Trecător, pe tot parcursul intervalului, va ploua slab sau va burniţa, iar intre 21 şi 27 noiembrie, creşte probabilitatea pentru ploi pe arii extinse, moderate cantitativ
La munte
În prima săptămâna vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, cu medii ale temperaturilor maxime ce se vor situa în jurul a 6 grade şi ale minimelor nocturne de aproximativ 0 grade. După 24 noiembrie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, maximele diurne vor scădea semnificativ, ajungând la valori medii de -2 grade, iar minimele nocturne vor fi exclusiv negative, situându-se, în medie, în jurul valorii de -6 grade Celsius.
Pe tot parcursul intervalului de prognoză se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de ploaie până în data de 25 noiembrie, după care vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori.
În intervalul 22 - 26 noiembrie va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate.