Antena 3 CNN Actualitate Se va răci accentuat în aproape toată țara. Prognoza meteo

Se va răci accentuat în aproape toată țara. Prognoza meteo

S.T.
2 minute de citit Publicat la 17:40 13 Apr 2020 Modificat la 17:40 13 Apr 2020
o_1e5pvo14cfm3m461kndpl514o4b.jpg
Sursa foto: Pixabay.com

Vremea va fi vântoasã şi se va rãci accentuat în vestul, centrul, nordul şi nord-estul teritoriului, astfel încât valorile termice, în special cele nocturne, se vor situa cu mult sub mediile multianuale. În rest, deşi temperatura aerului va scãdea faţã de ziua precedentã, se va menţine mai ridicatã decât normalul perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei. Temperaturile minime vor fi predominant negative în vest, nord şi centru, astfel cã pe arii relativ extinse se va semnala brumã şi local îngheţ la sol şi vor fi cuprinse între -7 şi 5 grade.

Cerul va fi noros şi va ploua pe arii extinse, ziua în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi izolat în rest, iar seara şi noaptea în Muntenia, Dobrogea, jumãtatea de sud a Moldovei, local în Oltenia şi izolat în sud-estul Transilvaniei. La începutul intervalului, în estul Transilvaniei şi în zona subcarpaticã a Moldovei, trecãtor vor fi precipitaţii şi sub formã de lapoviţã sau ninsoare, iar în regiunile sudice şi estice vor fi posibile descãrcãri electrice şi averse de mãzãriche.

La munte precipitaţiile vor fi mixte, iar în zona înaltã vor predomina ninsorile. Se va depune strat nou de zãpadã în nordul Carpaţilor Orientali şi mai ales pe creste, în restul masivelor montane. Izolat cantitãţile de precipitaţii vor depãşi 10...15 l/mp.

Vântul va avea intensificãri în zona de munte, cu precãdere la altitudini mari, unde rafalele vor depãşi 70...90 km/h, spulberând zãpada. Intensificãri temporare ale vântului vor fi în primele ore ale zilei în Banat şi Crişana, apoi treptat şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Munteniei, Oltenia, iar din orele amiezii şi în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, cu viteze în general de 55...70 km/h. Spre searã şi noaptea vântul va mai avea intensificãri în regiunile sud-estice, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curburã.

Vremea. Prognoza meteo pentru miercuri, 15 aprilie 2020

Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, vântul va mai diminua în intensitate, iar valorile termice, în special cele nocturne, se vor situa uşor sub cele normale la aceastã datã în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare pe parcursul zilei şi seara, în regiunile sudice, estice şi parţial în cele centrale şi numai izolat vor fi condiţii de ploaie. Vântul va avea unele intensificãri la munte, iar în prima parte a intervalului şi în nordul, centrul, estul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 17 grade, iar cele minime între -6 şi 7 grade. Spre dimineaţã, pe arii restrânse se va forma brumã.

Vremea. Prognoza meteo pentru joi, 16 aprilie 2020

Valorile termice vor fi mai ridicate decât în ziua precedentã, însã dimineaţa va fi rece pentru aceastã datã în cea mai mare parte a ţãrii.  Cerul va fi mai mult senin ziua şi variabil în cursul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte şi mai ales în zona Carpaţilor Orientali, iar îndeosebi în prima parte a intervalului şi pe litoral şi în Delta Dunãrii. Temperaturile maxime, peste mediile multianuale în special în regiunile estice, se vor situa, în general, între 14 şi 22 de grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade, uşor mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Noaptea, local în Transilvania şi izolat în depresiunile subcarpatice ale Munteniei şi Olteniei, se va forma brumã, iar în zonele joase vor fi condiţii de ceaţã.

×
x close