"Luni dimineaţă a început să ningă mai tare, iar stratul de zăpadă a ajuns la prânz la cinci centimetri. La altitudini mai mari de 1.500 de metri este de aşteptat ca stratul de zăpadă să atingă 20 de centimetri, dacă ninsorile continuă", a adăugat Dumitru Bârlida.
"Ninsorile căzute după jumătatea lunii mai sunt fenomene normale pentru Munţii Parâng. Este o zonă unde, în ultimii cinci ani, nu s-au semnalat ninsori după jumătatea lunii mai. Din păcate, zăpada care a căzut nu este bună pentru practicarea sporturilor de iarnă. Se va topi repede pentru că pământul este cald", a mai spus şeful Salvamont Petroşani.
PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE ZILE:
Luni, vremea va deveni rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, în special în jumătatea de vest, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 19 grade, iar cele minime între 4 şi 10 grade. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul şi nordul ţării, unde ploile vor fi frecvente şi izolat se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate, cu precădere în Banat şi zonele montane, unde pot fi peste 25 l/mp. La munte, la altitudini de peste 1500 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Marţi, vremea va fi rãcoroasã. În regiunile din jumãtatea de nord a ţãrii şi în zonele montane cerul va fi mai mult noros şi local va ploua, în special în cursul zilei. În masivele montane înalte, la peste 1800 m altitudine, vor fi precipitaţii mixte. În restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe spaţii restrânse, mai ales în orele dupã-amiezei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în Banat, în Oltenia şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 21 de grade, iar cele minime între 5 şi 13 grade.Presiunea atmosferica va continua sa creasca.
Miercuri, cerul va fi parţial noros şi pe arii restrânse vor fi ploi slabe, mai ales la munte, în nordul, centrul şi estul ţãrii. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperaturile maxime, în creştere uşoarã în majoritatea zonelor, se vor încadra între 15 şi 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade, uşor mai coborâte în depresiuni.
Antena3.ro