Antena 3 CNN Actualitate Vreme mai caldă decât e normal pentru sfârşitul lunii decembrie. Vineri vor fi 14 grade

Vreme mai caldă decât e normal pentru sfârşitul lunii decembrie. Vineri vor fi 14 grade

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 21:05 26 Dec 2013 Modificat la 21:05 26 Dec 2013
Vreme mai caldă decât e normal pentru sfârşitul lunii decembrie. Vineri vor fi 14 grade
Foto: mua.hu
Valorile termice se vor menţine mai ridicate vineri decât mediile climatologice preconizate pentru sfârşitul lunii decembrie.

Cerul va avea înnorări şi izolat va ploua slab în sud-vestul ţării şi la munte, iar în celelalte zone, cu totul izolat şi trecător şi vor fi burniţe sau ploi slabe.

La atitudini de peste 1800 m în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului vor fi posibile precipitaţii slabe mixte. În zonele joase de relief, mai ales din centrul, estul şi sudul teritoriului se va semnala ceaţă pe spaţii restrânse.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane şi în Banat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 grade în estul Transilvaniei şi 14 grade Dealurile de Vest, Dobrogea şi Bărăgan, iar cele minime, în general, între -5 şi 5 grade.

La Bucureşti, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii decembrie. Cerul va avea înnorări, iar în orele dimineţii vor mai fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 1-2 grade.

La munte, cerul va avea înnorări şi izolat va ploua slab. La altitudini de peste 1800m, în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului vor fi posibile precipitaţii slabe mixte. Vântul va prezenta intensificări pe crestele montane înalte. Pe văi şi în depresiuni, pe areale restrânse se va semnala ceaţă. Temperatura aerului se va menţine mai ridicată decât în mod normal pentru această dată din an.

×
x close