Antena 3 CNN Actualitate Vrei să mergi la picnic? Citeşte întâi "manualul de instrucţiuni" impus de Camera Deputaţilor

Vrei să mergi la picnic? Citeşte întâi "manualul de instrucţiuni" impus de Camera Deputaţilor

1 minut de citit Publicat la 17:48 21 Feb 2012 Modificat la 17:48 21 Feb 2012
Vrei să mergi la picnic? Citeşte întâi "manualul de instrucţiuni" impus de Camera Deputaţilor
Sursa foto: collegecandy.com
Chiar dacă opoziţia nu a fost prezentă, Camera Deputaţilor a adoptat marţi un proiect de lege care interzice organizarea picnicurilor în alte zone decât cele special amenajate, dotate cu facilităţi şi utilităţi. Nerespectarea acestor prevederi poate aduce amenzi cuprinse între 100 şi 5000 lei. 

Una din prevederile proiectului este că "orice activitate de recreere desfăşurată în zone de afluenţă publică consacrate pe domeniul public sau privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ- teritoriale de una sau mai multe persoane şi care presupune consumul de băuturi şi/sau alimente precum şi după caz aprinderea sau nu a focului" se consideră activitate de picnic.

În parcuri şi în zonele limitrofe ale pădurilor situate în intravilanul localităţilor, vor fi amenajate locuri speciale pentru picnic, pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, zone care vor fi dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru această activitate şi în care aprinderea focului este permisă.

Tot prin acest proiect este interzisă spălarea obiectelor folosite la picnic în apele din vecinătatea zonelor amenajate, hrănirea animalelor sălbatice, distrugerea plantelor sau postarea mesajelor sau semnelor. Păstrarea liniştii va fi obligatorie, la fel lăsarea locului curat şi nealterat. Va fi înterzisă deranjarea comunităţilor locale, aprinderea focului în afara locurilor special amenajate, aruncarea ţigărilor sau chibriturilor aprinse. Deasemenea acesta obligă respectarea bunelor moravuri, precizează Mediafax.

 




×
x close