Antena 3 CNN Actualitate Exces de zel. Consilierii fără certificat votează la geamul primăriei

Exces de zel. Consilierii fără certificat votează la geamul primăriei

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 12:47 29 Oct 2021 Modificat la 12:47 29 Oct 2021
Exces de zel. Consilierii fără certificat votează la geamul primăriei
Sursa foto: vremea noua

Mai exact, pentru toți cei care nu au certificat verde, o urnă a fost scoasă la geamul instituției, iar ei au introdus bilețelele cu opțiunea exprimată.

Totul s-a petrecut la Consiliul Municipal Bârlad. 

Consilierii locali nevaccinați au participat la ședința de consiliu online, iar la sfârșitul acesteia, când au ajuns la momentul votului, au venit și și-au exprimat opțiunea la geamul instituției. 

Reprezentanții Prefecturii Vaslui spun că acesta nu a fost altceva decât un exces de zel din partea edilului și a Consiliului Local, ținând cont de faptul că nu există, în acest moment obligativitatea certificatului verde în rândul angajaților. 

În acest context, prefectul a dat exemplu situația din Parlament, unde toți parlamentarii participă la ședințe, fără excepție. 

×
Etichete: vot Barlad
x close