Meteorologii
ne asigură că vom avea o iarnă blândă, dar mai friguroasă
decât iarna trecută. Aceştia spun că sud-estul şi estul
României vor fi mai sărace în precipitaţii în
comparaţie cu vestul, dar deficitul de precipaţii va scădea până
în martie, cu alte cuvinte sudul ţării va scăpa de secetă.
Specialiştii dau asigurări că această iarnă va fi fără
fenomene extreme. În noiembrie şansele de zăpadă sunt
aproape nule iar precipitaţiile vor fi normale pentru această
perioadă. Luna decembrie va aduce ninsoare şi se vor înregistra
primele temperaturi negative, a anunţat ministrul Mediului Attila
Korodi.
Anul
2008 va începe cu zăpadă în vestul şi centrul ţării
şi cu temperaturi normale pentru acea perioadă. În februarie va fi mult mai cald
decât în mod normal, iar temperaturile vor urca până
la 6 grade celsius. De zăpadă vor avea parte doar locuitorii din
nordul ţării.
În
luna martie temperaturile vor ajunge la 8 grade celsius, cantităţi
excedentale de precipitaţii se vor înregistra doar în
nordul şi vestul ţării. În aprilie vremea se va încălzi
şi temperaturile vor creşte vizibil la 10-12 grade.
Anca Bundaru, Antena3.ro