Dosarul cuprinde o rezoluţie semnată de Dan Marius Foitoş, procuror şef al Biroului de Criminalistică din Parchet, datată 29 august 2007. Prin intermediul rezoluţiei, procurorul Foitoş a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Daniel Morar, pentru abuz în serviciu în urma plângerii formulată de Corina Voiculescu.
„Familia mea a deventit ţinta unui joc de intimidare pe care procurorii din Parchetul General şi procurorii DNA au ajuns să-l joace pe faţă, prin poziţii publice în presă. Fiicei mele i se ascultă telefoanele de către DNA într-un dosar în care nu are absolut nici un fel de implicare, iar când judecătorul solicită probe de la Ministerul Public acesta răspunde printr-un comunicat în care ia apărarea DNA. Mă întreb de ce DNA nu a cerut şi urmărirea tatălui meu care la 88 de ani ar fi fost o ţintă mult mai uşoară pentru procurorii domnului Morar?", spune Voiculescu.
Dosarul are termen săptămâna viitoare, iar instanţa de judecată ceruse, pentru a doua oară, ministerului public, sub avertismentul amenzii, să ofere documentul care arată că şeful DNA solicita SRI date personale referitoare la fiica liderului conservator.
Antena 3