?Dacă era totul dovedit din septembrie 2009, pentru ce nu mi s-a organizat un flagrant? Pentru ce a trebuit să treacă trei luni de zile până să ceară încuviinţarea arestării?? a spus Cătălin Voicu.
?Am confirmarea 100% că anumite expresii nu îmi aparţin, mai ales cele în engleză, pentru că eu nu am făcut engleză niciodată? a adăugat el.
?Nu am speranţe să mă ajute cineva şi nu vreau să mi se facă vreun favor. Nu am niciun fel de pretenţii de la colegii mei. Mă supun deciziei, cu certitudinea în suflet că odată cu mine se va deschide cutia pandorei şi vor urma şi alţi colegi de ai mei care acum stau liniştiţi? a spus Cătălin Voicu după audieri.
Votul în ceea ce priveşte cererea de arestare a lui Voicu va fi dat mâine, în plen.
Antena3.ro