Antena 3 CNN Actualitate Un vlogger român a lansat o campanie anti-bullying în școli, pe TikTok

Un vlogger român a lansat o campanie anti-bullying în școli, pe TikTok

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:44 10 Noi 2021 Modificat la 18:19 10 Noi 2021
vlogger-roman-campanie-tiktok-anti-bullying
Un vlogger român a lansat o campanie anti-bullying în școli, pe TikTok. Mesajul a ajuns la peste un milion de persoane Sursa foto: TikTok & Hepta

Tânărul s-a gândit să lanseze o astfel de campanie, după ce la vârsta de 9 ani a fost marginalizat de colegi. În România, bullyingul ia amploare de la o zi la alta. 1 din 4 copiii din şcolile românesti cade victimă acestui fenomen, în mod repetat.

„Într-o perioadă aveam impresia că toată lumea e împotriva mea. Nu am vorbit niciodată și asta a fost greșeala majoră. Nu am spus de teama de ridicol, le-am negat tot timpul și acum ca adult realizez că nimeni nu-ți face nimic.”, a spus vloggerul pentru Antena 3.

Vlad Vaida a primit în doar câteva zile sute de mesaje, sub protecţia anonimatului, din partea celor care îşi spun dramele.

„Toți copiii din clasa mea își bat joc de mine pentru că nu am mamă și sunt crescută de către bunici pentru că tatăl meu a plecat în străinătate.

Aș putea să le spun bunicilor mei, doar că mă tem că vor fi colegi care vor inventa și or sa vină cu părinții și cu scandal și bunicii nu mă vor crede.”, este unul dintre mesajele primite de vlogger.

Fiecare școală este obligată să aibă un grup de acțiune anti-bullying din care sa facă parte, directorul, consilierul școlar, cadre didactice, elevi, profesori și reprezentanți ai autorităților locale.

Cu toate acestea, acest fenomen în România ia amploare pe zi ce trece. Cei mai mulți elevi sunt umiliți, loviți sau excluși din grupul de prieteni.

De multe ori, profesorii sunt primii care observă atunci când un elev este victimă a bullying-ului.

Potrivit studiilor, peste 70% dintre copiii din România susţin că violenţa este prezentă în clase. La nivel european, țara noastră se situează pe locul al treilea în clasamentul celor 42 de state în care se înregistrează fenomentul, potrivit unui raport din 2019 al Organizației Mondiale a Sănătății.
 

×
Parteneri
x close