"Conform raportărilor zilnice ale spitalelor, vorbim despre 1.687 de paturi ATI, avizate de DSP. Sunt funcționale, dar diferă de la o zi la alta. Vordim despre 1.687 de paturi, 1.582 sunt avizate de DSP și 105 sunt paturi suplimentare.
În funcție de nevoie și cine sunt pacienții, lucrurile sunt diferite de la o zi la alta. Vorbim despre 50 de paturi destinate copiilor, despre paturi destinate unor mono-specialități, precum oftalmologie, obstetrică. Practic dacă un pacient care ține de oftalmologie are și nevoie de terapie intensivă pentru COVID-19, el va merge către acel spital.
La cele 1.687 de paturi ATI se adaugă 846 de pacienți în UPU, ei sunt pacienți care ar trebui să stea doar câteva ore în Unitățile de Primiri Urgențe, iar apoi să fie transferați pe secții. Ei sunt în UPU pentru că nu au loc în ATI în acest moment", a declarat Vlad Voiculescu.
"Pe de altă parte, există un număr de 50 de pacienți de terapie intensivă, confirmați sau suspecți COVID-19, internați în acest moment în plus faţă de paturile anunțate inițial. Vorbim despre paturile avizate şi suplimentare, în sumă de 1.687. Numărul variază în fiecare zi şi pe parcursul zilei, în funcție de situația locală din spitalele care raportează.
Astăzi, în toată ţara avem 846 de pacienți în UPU, repet 846, în unități de primiri urgențe, avem 20 de pacienți intubați, avem 134 de pacienți pe CPAP, asta înseamnă ventilație non-invazivă, iar în București avem 189 de pacienți în UPU, avem 5 pacienţi intubaţi, avem de asemenea 44 de pacienți pe CPAP", a adăugat ministrul Sănătății.
Raed Arafat, date despre paturile de ATI
Secretarul de stat Raed Arafat a vorbit luni seara, după tragedia din TIR-ul ATI de la Victor Babeș, despre numărul de paturi de terapie intensivă existente în România.
"În legătură cu paturile ATI disponibile. Cifrele se schimbă, sunt în dinamică. Dacă acum vă dau o cifră, peste 10 minute este alta.
Astăzi am pierdut opt paturi pe care le-am pus în funcțiune sâmbătă. Au rămas, bineînțeles, cele de la Spitalul Foișor și tot ce a fost instalat suplimentar la Universitar, la Sf. Pantelimon, la Fundeni, deci peste tot unde s-au instalat.Cifrele de acum nu pot să vi le spun, dar pot să le comunic ulterior. Astăzi erau foarte puține paturi libere. Dacă am avut 1.532 de pacienți pe paturi ATI, deci cel puțin 1.532 de paturi există.
Dacă la 1.532 de paturi am avut zero paturi libere, înseamnă că ăsta a fost numărul maxim pentru adulți. Dacă adăugăm la ele și copiii și cele de obstetrică-ginecologie, trecem peste 1.600, numai că noi astea nu le luăm în considerare, și luăm în considerare numai paturile care sunt de adulți", a declarat Raed Arafat în timpul conferinței de presă de luni.