„Eu cred că e o idee bună să ai un document care să ateste că te-ai vaccinat. Există deja un certificat. Eu, unul, aș prefera un certificat electronic. Dacă vreți să-i spuneți pașaport... Aș prefera să intre într-un wallet pe telefon. Nu vorbim despre limitarea unor drepturi, dar există discuții la nivel european. În România nu vor exista astfel de limitări, dar în străinătate, în momentul ăsta există limitări”, a declarat Vlad Voiculescu la TVR, potrivit Mediafax.
Ministrul a dat ca exemplu de limitare a drepturilor certificarea testării la intrarea într-o țară.
”Nu poți să spui nu vreau să mă testez, dar vreau să mă duc în Grecia. Dacă vrei să te duci în Grecia, te testezi. Există anumite state care pot impune restricții. Nu cred că se întâmplă aici”, conchide ministrul Sănătății.