Conferința ”Vizionarii” va avea loc la Sala Palatului, pe data de 10 februarie 2024. La conferința moderată de colega noastră, Florentina Fântânaru, vor participa prof. dr. Constantin Dulcan, dr. Cristian Andrei, prof. dr. Irinel Popescu, prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea și părintele Constantin Necula.
Întrebată care este tema evenimentului, Florentina Fântânaru a spus:
"Este un interviu cu audiență. Anul acesta sunt 17 de ani de când am început să fac aceste interviuri pentru televiziune.
Au fost multe teme discutate de-a lungul timpului și de această dată, la Sala Palatului, cu fiecare dintre acești vizionari care inspiră lumea prin mesajele lor pozitive și care fac diferența în lumea zilei de azi, voi avea teme diferite.
Cu doctorul Cristian Andrei voi discuta despre împăcarea în familie.
Întrebat care vor fi principalele subiecte abordate în cadrul evenimentului, doctorul Crisian Andrei a spus:
"Ar trebui să știm că de multe ori împăcarea nu este posibilă pentru că noi o considerăm a fi o pierdere.
De exemplu, dacă două persoane sunt în conflict și celălalt vrea să se afirme, să aibă dreptate, în momentul în care îți pui problema să te împaci cu acea persoană, ai senzația că ai pierdut această competiție.
Această competiție între cei care sunt căsătoriți sau cei care pretind că se iubesc, sau chiar între părinți și copiii lor adolescenți, este una dintre cele mai serioase probleme ale societății actuale.
Toate aceste lucruri ne arată că societatea ne-a făcut să avem valori diferite. De exemplu, ce e valoros pentru un copil la 7 ani, nu este valoros pentru un părinte care se gândește la bani sau la alte probleme.
Din aceste divergențe rezultă confruntarea și cum te împaci. Soluția este să adopți valoarea celuilalt, măcar pentru un minut sau două.
Întrebată care sunt celelalte teme discutate în cadrul evenimentului, Florentina Fântănaru a spus:
"Cu domnul profesor Dr. Constantin Dulcan vom discuta despre subconștient și fericire. Este pentru prima dată când abordăm tema aceasta. Cu domnul Vlad Ciurea și Părintele Necula vom discuta despre regăsirea ființei prin știință și credință", a mai precizat Florentina Fântănaru.
Biletele pot fi cumpărate de aici: entertix.ro, eventim.ro, iabilet.ro, ticketstore.ro.