Antena 3 CNN Actualitate Visul a 30 de elevi din Ilfov, proveniți din familii vulnerabile, a devenit realitate: Au văzut pentru prima dată Marea Neagră

Visul a 30 de elevi din Ilfov, proveniți din familii vulnerabile, a devenit realitate: Au văzut pentru prima dată Marea Neagră

A.S.
1 minut de citit Publicat la 17:23 28 Aug 2024 Modificat la 17:23 28 Aug 2024
tabara fundatie dana voiculescu solidaritate
Încă de la primele ore ale dimineţii, cei 30 de elevi au aşteptat cu nerăbdare trenul care să îi ducă pentru prima oară la malul Mării Negre | Sursă foto: Captură video Antena 3 CNN

Visul a 30 de elevi din Ilfov de a vedea pentru prima oară marea a devenit realitate. Copiii provin din familii vulnerabile, iar cu ajutorul Fundației Dana Voiculescu pentru Solidaritateîn colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, au aflat, în sfârșit, cum e să stai la plajă. 

Încă de la primele ore ale dimineţii, cei 30 de elevi au aşteptat cu nerăbdare trenul care să îi ducă pentru prima oară la malul Mării Negre.

„Ne dorim pentru acești copii nu doar oportunitatea de distracție și de veselie, ci și un strop de veselie și speranță și vor avea parte de un program cu activități diverse de la un concurs de construit castele de nisip, distracție la parcul de aventură și evenimente speciale”, a declarat Dana Avram, managerul proiectului.

Maria, o fetiță care va ajunge prima dată la mare datorită Fundației Dana Voiculescu pentru Solidaritate, spune că este emoționată.

„Am foarte multe emoții”, spune Maria.

„Mi se pare un sentiment foarte emoționant că voi pleca la Marea Neagră. Eu abia așteptam aceasta zi să merg să mă bucur de distracția de acolo”, a spus și Simona.

După o călătorie de câteva ore cu trenul, cei mici au ajuns la malul mării, iar fericirea se vede pe chipul lor. Aceştia au primit şi cadouri cu toate lucrurile necesare de care au nevoie la plajă.

„Erau copiii atât de încântați încât mi-au spus: doamna, număr minutele și orele pentru a merge în această tabără. Este o tabără unicat. Unii copii au fost pentru prima oară cu trenul”, a mărturisit profesoara Arabela Marin.

În perioada 28 august – 1 septembrie, copiii vor avea ocazia să trăiască o experiență de neuitat în această tabără la mare.

×
Parteneri
x close