Alţi şase oameni au murit de frig în ultimele 24 de ore, astfel că bilanţul deceselor cauzate de vremea rea ajunge la 74 de persoane, informează un comunicat de presă emis, luni, de Ministerul Sănătăţii (MS).
”Au fost înregistrate 6 decese, în judeţele Alba (2), Galaţi, Ialomiţa, Mureş, Timiş, dintre acestea, 5 au fost găsite în afara locuinţei”, se arată în comunicatul emis de MS.
De asemenea, în ultima zi, 207 de persoane fără adăpost şi cu hipotermie au fost transportate de serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţi medicale sau în locurile special amenajate pentru această perioadă cu temperaturi scăzute, conform Centrului Operativ de Urgenţă al MS.
Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că, în această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute, să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume.