Antena 3 CNN Actualitate Virusul misterios din China alertează autorităţile române. Anunț de ultimă oră!

Virusul misterios din China alertează autorităţile române. Anunț de ultimă oră!

<1 minut de citit Publicat la 10:25 17 Ian 2020 Modificat la 10:25 17 Ian 2020
o_1dup9mc9vd3gja2eqcag91h8db.jpeg
Foto: Pexels

Virusul necunoscut depistat în China a pus în alertă şi autorităţile române. Cu toate că nu avem zboruri directe cu China şi sunt puţine şanse de contaminare, spitalele din România au fost informate de existenţa lui şi Centrul Naţional de supraveghere şi Control al Bolilor a emis avertizări de călătorie. 

Este vorba despre un coronavirus nou descoperit, asociat cu peste 40 de cazuri de pneumonie în oraşul chinez Wuhan. 

Microorganismul a fost depistat deja în Japonia şi Thilanda. 

Organizaţia Mondială avertizează că virusul se poate răspândi şi în afara Asiei şi a anunţat investigaţii epidemiologice.

Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a afirmat, într-o intervenție telefonică la Antena 3 că, în momentul de față, nu avem motive de îngrijorare, însă este bine că autoritățile române au lansat mai multe avertismente în spațiul public în scop preventiv.

 

×
x close