?Procesul de vaccinare a locuitorilor a continuat astăzi. Până la această oră au fost imunizate peste 500 de persoane din localitate. Oamenii care nu pot să vină la cabinetul din comunã for fi vaccinaţi acasă de medicii de la Autoritatea de Sănătate Publică?, a precizat Lefter Chirică, prefectul de Tulcea.
Pentru a preveni apariţia unor noi focare, medicii veterinari au decis să verifice toate păsările din localitatea Murighiol. Potrivit prefectului de Tulcea, Lefter Chirică, probele prelevate vor fi trimise spre analiză şi laboratoarelor din Bucureşti.
Autoritatea Naţională Veterinară a confirmat miercuri prezenţa virusului H5N1 la păsările dintr-o gospodărie particulară din satul tulcean Murighiol. La intrarea şi la ieşirea din localitate autorităţile au instituit filtre, iar transportul de păsări domestice vii şi al produselor din carne de pasăre a fost interzis. Accesul în gospodăria în care s-a semnalat prezenţa virusului gripei aviare a fost de asemenea interzis, iar joi a fost efectuată altă dezinfecţie.
Antena 3